BEC: Cinci candidaturi înregistrate și cinci respinse. Un candidat validat, dat pe mâna procurorilor

Data:

Share post:

Biroul Electoral Central (BEC) a publicat sâmbătă deciziile adoptate în ultima sa ședință, confirmând că cinci candidaturi pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 au fost acceptate, în timp ce alte cinci au fost respinse. Iată detalii privind hotărârile luate:

Decizii BEC privind candidaturile acceptate

Elena-Valerica Lasconi și semnul electoral al acesteia – candidatul USR.
Cristian-Vasile Terheș și semnul electoral aferent.
Marcela-Lavinia Șandru și semnul electoral.
George-Nicolae Simion și semnul electoral al liderului AUR.
John-Ion Banu-Muscel, candidat independent cu semn electoral propriu.
Decizii privind candidaturile respinse
Diana Iovanovici-Șoșoacă, lider al S.O.S. România.
Matei Vanea, candidat independent.
Paul Ispas, candidat independent.
Constantin Vieriu, candidat independent.
Maria Marcu, candidat independent.
Sâmbătă ar urma să îşi înregistreze candidaturile liderul POT Anamaria Gavrilă, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi fostul consilier al lui Călin Georgescu Anton Pisaroglu.

John-Ion Banu-Muscel, probleme cu semnăturile

Biroul Electoral Central BEC a mai anunţat, sâmbătă, că a sesizat procurorii cu privire la listele de semnături depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel, întrucât ”s-au remarcat elemente de similitudine între scrisul de mână al susţinătorilor şi semnăturile acestora”.

”Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025 (BEC) aduce la cunoştinţa publicului faptul că, în şedinţa din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susţinători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel”, anunţă, sâmbătă, BEC, într-un comunicat de presă.

BEC precizează că ”decizia a fost luată în urma analizării listelor depuse, în cuprinsul cărora s-au remarcat elemente de similitudine între scrisul de mână al susţinătorilor şi semnăturile acestora”. Inițial, BEC a anunţat că a validat candidatura lui John-Ion Banu-Muscel.

Următorii pași în procesul electoral

Conform regulilor electorale, deciziile BEC pot fi contestate la Curtea Constituțională în termenul stabilit. După expirarea acestuia, hotărârile devin definitive. Sâmbătă, 15 martie 2025, a fost ultima zi pentru depunerea dosarelor de candidatură, până la ora 24:00, conform calendarului electoral aprobat de Guvern.

Articole similare

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...

Accident provocat de un elev de 18 ani, în Balș: polițiștii au depistat substanțe psihoactive (VIDEO)

Un elev al Liceului „Petre Pandrea” din Balş este cercetat penal de poliţişti după ce, marţi dimineaţă, a...

Prins cu minciuna! Mario De Mezzo, filmat ieșind din blocul de lux unde susține că nu locuiește

O controversă de proporții zguduie administrația locală din Slatina, după ce în spațiul public au apărut informații și...

Zeci de persoane evacuate în Slatina, după o alunecare de teren. Două locuinţe sunt afectate, iar alte cinci sunt în pericol

Două locuinţe de pe strada Grădişte din Slatina sunt afectate de o alunecare de teren, în această dimineaţă,...