Câinele polițist Tama a găsit o bătrână din Dolj dată dispărută de către familie

Data:

Share post:

O bătrână din Murgași, județul Dolj, dată dispărută de către familie, a fost găsită, vineri dimineața, după aproximativ trei ore de căutări, cu ajutorul câinelui polițist Tama. 

Fiica femeii a fost cea care, noaptea trecută, a sunat la poliție și a semnalat dispariția bătrânei.

„La scurt timp de la sesizare, au fost constituite echipe de căutare formate din polițiști ai Secției nr. 5 Poliție Rurală Pielești, Serviciului Criminalistic Dolj și polițiști din cadrul Compartimentului Conductor Câini al Poliției Municipiului Craiova, însoțiți de câinele Tama. Aceștia au procedat la efectuarea de căutări și verificări, iar cu ajutorul câinelui polițist Tama, sub coordonarea agentului șef principal Argetoianu Alexandru, în jurul orei 07.00, bătrâna a fost găsită în proximitatea imobilului său, înfrigurată și dezorientată, fiind încredințată fiicei sale”, arată IPJ Dolj.

Tama, câinele polițist, este atestat în căutare și salvare în mediul natural, iar din anul 2015 a dus la bun sfârșit, cu succes, nenumărate misiuni în găsirea persoanelor dispărute.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...