Candidat la primărie reţinut după ce a încercat să mituiască doi poliţişti

Data:

Share post:

Un fost primar al comunei Pogana, Marcel Gîfu, actual candidat pentru un nou mandat de edil-şef, a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi încercat să mituiască doi poliţişti.

Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Vaslui, în cursul zilei de 19 mai, în jurul orei 11,40, poliţiştii au efectuat un control la o societate comercială situată în comuna Pogana, judeţul Vaslui, administrată de soţia bărbatului reţinut, iar pentru a nu se lua măsurile legale faţă de neregulile constatate, acesta a promis că le va remite poliţiştilor o sumă de bani.

„Doi ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui au respins mita oferită de un lucrător economic cu ocazia unui control şi au formulat denunţ la DGA – SJA Vaslui privind săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Ca urmare a acestei situaţii, duminică, 19 mai 2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au organizat şi prins în flagrant un bărbat în timp ce oferea suma de 3.000 de lei celor doi ofiţeri de poliţie”, precizează sursa citată.

În urma activităţilor desfăşurate procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana prinsă în flagrant pentru dare de mită şi reţinerea acesteia pentru 24 de ore. Cercetările continuă pentru documentarea întregii situaţii infracţionale.

Articole similare

Iluzia dependenţilor, care cred că se pot opri oricând. Un medic psihiatru explică adevărata luptă pentru recuperare  

„Idealul unui psihiatru, care tratează un pacient cu adicție într-un serviciu de cronici, este să mărească perioada de...

Nicușor Dan anunță după CSAT: România primește echipamente militare defensive din partea SUA

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat miercuri,  aprobarea dislocării temporare în România a unor echipamente americane exclusiv defensive,...

Centru medical de elită în Slatina: Cătălin şi Karla Grigore oferă recuperare completă prin Kineto Machine și Asociația Psiho Special

Slatina devine un punct de referință pe harta recuperării medicale din sudul României, grație unui proiect ambițios care...

Dovezi în scandalul momentului: Cristian Cismaru publică mesajele de negociere primite de la „omul de casă” al lui Mario De Mezzo

Un nou scandal la Slatina. Fostul administrator public şi actual preşedinte PUSL Olt, Cristian Cismaru, a publicat pe...