Candidat nehotărât! Acum doi ani, De Mezzo îşi dorea cu ardoare să fie primar la Sectorul 5 (VIDEO)

Data:

Share post:

Aşa cum acum susţine că este preocupat de problemele slătinenilor, la fel se preocupa şi de problemele Sectorului 5, în urmă cu doi ani. Este vorba despre prefectul de Olt, candidat PNL la Slatina, dar care în 2022 era candidat tot PNL dar la Primăria Sectorului 5. Ce s-a schimbat?

O serie de clipuri video pe care prefectul de Olt le-a postat, în urmă cu doi ani, pe Facebook arată că acesta îşi dorea cu ardoare să devină primar al Sectorului 5. Din maşină, acesta transmitea pe grupul „Eşti din Sectorul 5, dacă”, de ce a decis să candideze pentru primăria de sector.

Campania din urmă cu doi ani, seamănă izbitor de mult cu cea pe care a lansat-o de când a devenit prefect de Olt. Politicianului i se reproşa şi atunci, ca şi acum, că recent a început să se preocupe de problemele oamenilor.

„,,Azi “ a fost acum multi ani ,nu v am vazut interesat atunci de sectorul 5 .Sa fie vorba de ,,cascavalul “ care sta sa iasa din ruinele sectorului 5 in urma viitoarelor contructii care se preconizeaza a se face pe terenurile virane ,de toata lumea dintr o data e subit interesata de soarta sectorului ?”, îi scria Gaftoneanu Eugen.

Planul de candidat la Primăria Sectorului 5  s-a prăbuşit, după ce instanţa a hotărât eliberarea din închisoare a primarului Cristian Popescu Piedone şi repunerea sa în drepturi.

Prefectul a trebuit să se reorienteze şi, cu ajutorul protectorului său Gigel Sorinel Ştirbu, îşi încearcă norocul la Primăria Slatina. Nici la Slatina nu e la prima încercare, în 2020 fiind retras din cursă şi înlocuit chiar de preşedintele PNL Olt.

Consilier la PS5 şi director ORDA, simultan

Actualul prefect de Olt era consilier al viceprimarului Sectorului 5. El a fost îndepărtat din această funcţie de unde încasa aproape 7.000 lei, chiar de către Cristian Popescu Piedone, după întoarcerea sa la conducerea Sectorului 5. Edilul n-a stat la discuţii cu cel care încasa două venituri de la Stat.

Simultan, pe lângă banii de la S5, actualul prefect încasa şi un salariu de aproape 9.000 lei pe lună de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), unde ocupa postul de director adjunct.

La scurtă vreme după ce a fost numit prefect de Olt, a fost întrebat de jurnalişti dacă lua bani din două salarii de la stat. Liberalul a declarat, cu aceeaşi nonşalanţă: „Eram şi director adjunct la ORDA. Aveam două servicii”.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...