Candidatul PNL amendat pentru distrugerea Esplanadei Slatina neagă şi dosarul penal, însă DOCUMENTELE oficiale îl contrazic

Data:

Share post:

Candidatul PNL Slatina minte cu neruşinare şi spune, într-o postare pe contul său de pe un site de socializare, că nu a fost amendat de poliţie, după întâlnirea ilegală de duminică la care a participat şi preşedintele Nicolae Ciucă. Mai mult, el neagă şi că poliţiştii au deschis un dosar penal, deşi IPJ Olt confirmă în mod oficial acest lucru.

Liberalul continuă războiul deschis pe care îl are cu presa, doar că nu poate ascunde faptele şi adevărul.

„Slugile din presă mint că s-a deschis dosar penal împotriva mea, încercând să acopere adevăratele știri”, spune el în postarea citată.

Însă, potrivit unui comunicat postat pe site-ul oficial al IPJ Olt, poliţiştii au aplicat sancţiuni după ce mai mulţi membri ai PNL Slatina au lipit materiale textile în culorile partidului, pe mobilierul stradal de pe Esplanada Slatina.

„La data de 26 mai a.c., în jurul orei 16:17, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Esplanada municipiului Slatina, mai multe persoane lipesc materiale pe mobilierul stradal.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului de Investigații Criminale Slatina pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.

*Update:

În cauză, pentru lipirea de materiale pe mobilerul stradal, poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

De asemenea, pentru afișarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit pevederilor legale, polițiștii au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Slatina, conform Legii nr. 115/2015”, se arată în comunicatul citat.

Reamintim că, duminică, adepţii liberali au aplicat silicon pe suprafaţa Esplanadei şi au pus mai multe textile în culorile partidului. Pe subordonanţii candidatului PNL Slatina nu i-a interesat că distrug mobilierul urban, achiziţionat din banii slătinenilor.

Articole similare

Părul lăsat peste tot, calvarul iubitorilor de câini și pisici. Cum scapi de problemă mai ușor

Părul lăsat peste tot, calvarul iubitorilor de câini și pisici. Cum scapi de problemă mai ușor. Indiferent dacă încerc...

George Simion, replică pentru Gigi Becali. Scandalul ia amploare

George Simion a răspuns declarațiilor făcute de Gigi Becali, după ce patronul FCSB a demisionat din AUR și...

Dan Diaconescu scapă de condamnarea la închisoare, după ce Curtea de Apel a decis strămutarea procesului său

Curtea de Apel Constanța a aprobat cererea lui Dan Diaconescu de strămutare a procesului său la Judecătoria Tulcea,...

Spitalul Judeţean Slatina le trimite pacienţilor rezultatul analizelor medicale prin SMS

Digitalizare la Spitalul Județean de Urgență Slatina: Rezultatele analizelor medicale, accesate prin SMS. Spitalul Județean de Urgență Slatina a...