Candidatul PSD la Capitală: Firea se declară dispusă să îi susțină pe Piedone, Băluță, Negoiță, dacă ratează candidatura

Data:

Share post:

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, miercuri, că în cazul în care partidul nu o va desemna candidat la Primăria Capitalei va susţine „cu toată onestitatea şi sinceritatea” un alt coleg, fie că este Robert Negoiţă, Daniel Băluţă sau Cristian Popescu Piedone, dacă vreunul dintre aceştia va candida, conform Agerpres.

„Dacă din anumite motive de politică internă sau de calcule ale negocierilor în coaliţie nu voi fi eu desemnată candidat pentru Primăria Capitalei, cu toată onestitatea şi sinceritatea voi susţine un alt coleg de-al nostru, fie că este vorba despre colegii de la Sectoarele 3 şi 4, Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă, şi, de asemenea, partidul aliat cu PSD, inclusiv pe proiecte în Parlament, PUSL, şi mă refer aici la Cristian Popescu Piedone. Cei trei primari sunt primari care au schimbat faţa sectoarelor. Cristian Popescu Piedone m-a susţinut foarte mult în campania de acum 3 ani, deşi a candidat din partea altei formaţiuni politice şi nu a PSD. (…) Este absolut normal să avem o colaborare reciprocă şi în acest an electoral, dacă din anumite calcule politice va reieşi că nu trebuie să fiu eu candidatul PSD”, a spus Firea la Digi 24.

Varianta Piedone

Firea a adăugat că Daniel Băluţă şi Robert Negoiţă au spus că vor să candideze la sectoare, iar Cristian Popescu Piedone „ar urma să lămurească”.

„Afirmaţia (lui Cristian Popescu Piedone – n.r.) făcută aseară la un alt post de televiziune a fost de maniera faptului că este posibil ca, în calculele politice, PUSL să susţină candidatul PSD la Primăria Capitalei, dar stă în picioare şi varianta ca PSD să susţină candidatul PUSL la Primăria Capitalei, ceea ce deschide o nouă discuţie şi o nouă dezbatere”, a spus Firea.

Articole similare

Curtea de Apel, decizie definitivă în cazul Monicăi Macovei. La ce a fost obligată fosta ministră

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost condamnată definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru...

Şi-a omorât în bătaie prietenul de pahar

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna argeşeană Cepari, a fost arestat preventiv după ce...

Peste 500 de kilograme de articole pirotehnice descoperite de polițiști din Olt

Polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 550 de kilograme de articole pirotehnice în urma unor percheziții domiciliare efectuate...

Horaţiu Potra, sub control judiciar

Fostul mercenar Horaţiu Potra a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, dar decizia nu este...