Care sunt cele mai frecvente probleme ce pot afecta acoperișul? Soluții pentru remedierea acestora.

Data:

Share post:

Foarte mulți oameni care locuiesc la bloc visează ca în viitor să se poată muta la casă. Deși traiul la casă are o mulțime de beneficii, aceștia trebuie să ia în calcul și aspecte precum costurile cu facturile, care pot fi mai mari la casă decât la bloc. Totodată, este vorba și despre întreținerea casei, de care trebuie să se ocupe proprietarii, față de situația de la bloc, în care există o asociație de proprietari, cu toții contribuind la costurile pentru întreținere.

Printre problemele frecvente cu care se confruntă proprietarii de case sunt și cele legate de acoperiș. Acesta este unul dintre cele mai importante elemente ale unei construcții rezidențiale, motiv pentru care trebuie menținut într-o stare foarte bună tot timpul.

4 probleme frecvente întâlnite la acoperișuri

Există o mulțime de probleme care pot apărea la acoperiș, iar cauzele pot fi naturale sau provocate de un montaj incorect sau de o întreținere nepotrivită a acestuia. Prin urmare, în continuare sunt prezentate doar patru dintre problemele pe care oamenii le pot avea cu acoperișul casei, acestea fiind cele mai frecvent întâlnite de profesioniștii unei firme de reparații acoperișuri din București:

  • acumulări de apă – în cazul anumitor tipuri de învelitori, un montaj incorect poate favoriza acumularea apei pe acoperiș, ducând astfel la apariția umezelii în casă;
  • scurgerii și infiltrații – atât acumulările de apă, cât și posibile fisuri sau găuri pot determina scurgeri de apă în casă, ceea ce favorizează apariția mucegaiului sau putrezirea lemnului din structura acoperișului;
  • desprinderea învelitorilor – învelitorile pot fi desprinse de pe acoperiș de vântul puternic sau din cauza condițiilor meteo extreme, caz în care sigilarea acestora trebuie efectuată cât mai curând;
  • apariția unor găuri în acoperiș – găurile din acoperiș sunt unele dintre cele mai grave probleme, acestea permițând pătrunderea apei și vietăților deopotrivă, putând determina astfel chiar o infestare a casei cu rozătoare.

Care sunt cele mai potrivite soluții?

Metodele de rezolvare a problemelor cu acoperișul variază în funcție de fiecare situație în parte. Dacă în cazul desprinderii unor învelitori, oamenii trebuie să apeleze la personal calificat pentru sigilarea acestora, în cazul celorlalte probleme este necesar să se apeleze la serviciile profesionale ale unei firme care este specializată în reparații de acoperișuri. O astfel de echipă este în măsură să poată identifica exact care este problema și cauza care a dus la apariția acesteia, astfel încât să poată stabili cea mai potrivită metodă de rezolvare, pentru ca oamenii să nu se mai confrunte, în viitor, cu o astfel de situație.

Pentru a evita, însă, o parte dintre probleme care pot să apară la nivelul acoperișului, oamenii trebuie să aleagă cu mare atenție atât materialele folosite la construirea și învelirea acestuia, cât și echipa care se va ocupa de efectuarea acestei lucrări. Calitatea trebuie să fie cuvântul de ordine în ambele cazuri. În concluzie, cele mai multe probleme ale acoperișului pot fi evitate dacă oamenii pun siguranța și calitatea mai presus de costuri, obținând astfel un acoperiș ce poate rezista chiar și 60 de ani.

Articole similare

În agora de beton: despre miturile și adevărurile existenței Feline intra-muros. Dragostea noastră pentru pisici.

Prezența companionului necuvântător în spațiul domestic al omului modern, citadin prin excelență, nu încetează să suscite interogații ce...

Misterul culturii: de ce anumite idei supraviețuiesc și se răspândesc, iar altele dispar?

Existența noastră este țesută din nenumărate fire culturale – cunoștințe, obiceiuri, povești – moștenite și transformate neîncetat. Dar...

Ilie Bolojan, avalanșă de decrete în ultimele zile de mandat

Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat mai multe decrete în ultimele zile ale campaniei electorale și, totodată, ale...

Culisele luptei pentru putere în PSD. Paul Stănescu forțează demisia lui Marcel Ciolacu. Numele care se bat pentru șefia partidului. Nu e exclusă nici...

Deciziile majore pentru viitorul PSD se vor lua la sfârșitul săptămânii viitoare la Sâmbăta de Sus, la poalele...