Ce n-a reușit Nicușor Dan nici după aproape trei luni de mandat

Data:

Share post:

La mai bine de două luni și jumătate de la preluarea mandatului, președintele Nicușor Dan nu și-a completat încă echipa de consilieri personali de la Cotroceni. În prezent, doar un singur consilier a fost numit direct de actualul președinte, ceilalți fiind foști consilieri aduși de Bolojan sau de alți foști președinți.

Cât câștiga un consilier prezidențial

„Fără să fiu pretențios este o onoare să fiu alături de domnul președinte Nicușor Dan și să îmi pun energia în slujba interesului public”, anunța Radu Burnete, care pe data de 29 mai a acceptat să devină consilierul președintelui Nicușor Dan pe probleme economice.

Cu câteva zile înainte de depunerea jurământului, președintele declara că poartă discuții cu mai multe persoane din afara clasei politice pentru a se alătura echipei sale la Cotroceni.

„Am vorbit în campania asta cu antreprenori care mi-au spus că vin voluntar să lucreze cu președintele pentru a corecta niște lucruri care li se par că nu funcționează, pentru a ajuta la o strategie economică. O să vedeți mulți oameni care o să lucreze cu mine și care sunt din afara clasei politice actuale”, spunea acesta. Întrebat recent de ce întârzie formarea echipei de consilieri, președintele a spus că aceasta va fi completată la începutul toamnei.

Un consilier prezidențial are un salariu net cuprins între 130.000 și 150.000 de lei, în funcție de vechime și alte sporuri. Pentru mulți, trecerea la Cotroceni înseamnă o scădere a veniturilor. Este și cazul lui Radu Burnete, care a renunțat la funcția de director executiv al Confederației Patronale Concordia.

Nicușor Dan

Potrivit declarației de avere publicate pe site-ul Administrației Prezidențiale, în această funcție el obținea un venit net de peste 317.000 de lei. Astfel, noua poziție la Cotroceni îi va reduce câștigurile cu aproximativ 50%.

Ce consilieri a eliberat din funcție Bolojan

În ultima zi a mandatului său interimar, Bolojan a semnat decretele de eliberare din funcție pentru 13 consilieri, majoritatea numiți chiar de el. Printre aceștia se numără nume cunoscute, precum Cristian Diaconescu, consilier pe probleme de securitate, Ana Birchall și Delia Dinu, șefa protocolului de la Cotroceni din 2005.

Pe 30 iunie, noul președinte a decis să-i păstreze în echipă pe cei mai mulți dintre aceștia, inclusiv pe Delia Dinu și Cristian Diaconescu. Înainte de a fi numit de Bolojan la Cotroceni, Diaconescu avea ca surse de venit pensia de la MAE, în valoare de 110.000 lei, și un contract pe drepturi de autor cu Fundația Calea Victoriei, în valoare de 8.400 lei.

Din echipa lui Nicușor Dan face parte și fostul ministru de Externe Luminița Odobescu, adusă la Cotroceni tot de Bolojan. În perioada în care conducea MAE, aceasta avea un venit anual de 164.000 de lei. Practic, noul președinte i-a păstrat pe toți foștii consilieri, cu excepția apropiaților lui Bolojan de la Oradea, care l-au urmat la Guvern, și a Anei Birchall.

Consilierii păstrați de Nicușor Dan

Decretele din 26 mai nu vizau însă două nume din domeniul securității naționale: Mihai Șomordolea, secretarul CSAT din 2015, și Florin-Lazar Vlădică, directorul Oficiului Informații Integrate, numit în această funcție în martie de Bolojan.

Nicușor Dan

Florin-Lazar Vlădică a ocupat anterior funcții importante în MApN, inclusiv cea de șef al Departamentului pentru Armamente. După această perioadă, a lucrat ca consultant pentru compania americană Raytheon, producătoarea sistemului Patriot, în contractul pe care urma să-l încheie cu statul român.

Anterior, acesta a mai lucrat timp de șapte ani în Africa pentru Prospecțiuni SA, companie deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender. În declarația de avere depusă în iunie, el menționează că a fost angajat anterior la compania elvețiană Advandes GmbH, specializată în consultanță în IT, inteligență artificială și tehnologii avansate.

Până în 2023, firma purta numele Wooody GmbH și era axată pe producția și vânzarea de mobilier din lemn și accesorii. Vlădică a ocupat funcția de managing director, iar după plecarea sa, aceasta a fost preluată de un alt cetățean român, Roxana Militaru.

În această funcție, Florin Lazăr Vlădică câștiga peste 100.000 de franci elvețieni, echivalentul a peste 530.000 de lei. Numirea sa ca consilier de stat îi va reduce veniturile salariale cu aproape două treimi.

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...