Cine decide finanțările pentru ONG-uri la Slatina? Trei liberali apropiați de primar, desemnați în comisie

Data:

Share post:

Trei liberali, oameni apropiaţi ai primarului Mario De Mezzo, au fost desemnaţi, joi, de Consiliul Local Slatina să facă parte dintr-o comisie de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor în vederea acordării subvenţiilor de la bugetul local în baza Legii 34/1998.

Este vorba despre finanţări nerambursabile pe care Primăria Slatina le acordă pentru ONG-uri sau persoane fizice pentru proiecte menite să promoveze imaginea municipiului în domeniiile: cultură, sport, educație, culte religioase, învățământ, sănătate etc.

Joi, consilierii locali au adoptat un proiect privind constituirea unei comisii care să analizeze aceste proiecte, desemnând şi trei reprezentanţi ai legislativului local. Este vorba despre liberalii Adela Pantilie, Laura Giura şi Ionuţ Comănescu.

Citeşte şi: Oprescu o nouă replică TĂIOASĂ pentru De Mezzo: Încearcă să ascundă tot ceea ce a promis în campania electorală!

Ar fi vrut să facă parte din comisie şi consilierul Valeriu Matei, care însă s-a lovit de votul majorităţii PNL-AUR, plus cei doi consilieri excluşi din PSD.

„Comisia are ca obiectiv evaluarea și selecționarea asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, cu sediul și activitatea în municipiul Slatina, în vederea acordării subvențiilor de la bugetul local pentru prestarea de servicii de asistență socială, în condițiile în care activitatea se adresează beneficiarilor din municipiul Slatina.

Comisia își desfășoară activitatea în perioada cuprinsă între termenul limită pentru depunerea documentației în vederea solicitării subvențiilor, stabilit conform legislației în vigoare, și data comunicării către solicitanți a Hotărârii Consiliului Local de aprobare a subvenției”, se arată în hotărârea aprobată de legislativ.

Ceea ce nu se cunoaşte încă este valoarea totală a finanţărilor pe care Primăria Slatina le va împărţi în acest an.

Articole similare

CJ Olt, luminat în roșu pentru salvatori de Ziua Europeană a Numărului 112

Consiliul Județean Olt marchează Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 prin iluminarea sediului în roșu, subliniind respectul...

Radu Pally şi soţia sa, şefii de campanie ai lui Călin Georgescu, vizați de percheziții

Radu și Crenguța Pally, foști jurnaliști și șefi de campanie ai lui Călin Georgescu, sunt vizați de percheziții...

Probleme tehnice au blocat Ghișeul.ro și alte platforme IT publice gestionate de ADR

Mai multe platforme IT publice, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, au devenit indisponibile marți dimineață din cauza unor...

Investigaţie: Notariatul soților Bușoi, implicat în tranzacții Nordis

Biroul notarial la care erau asociați Cristian Bușoi și soția sa, Anne-Marie Georgiana, a autentificat antecontracte pentru apartamente...