Ciolacu: Viitorul Guvern trebuie să redea demnitatea și respectul cuvenit dascălilor!

Data:

Share post:

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, îi asigură pe profesori că Guvernul pe care îl va conduce le va rezolva toate problemele.

El a avut o întâlnire cu o delegaţie a sindicaliştilor din Educaţie, la Buzău.

„M-am întâlnit și la Buzău cu reprezentanții profesorilor. Și o voi face oriunde, oricând până când această problemă se va rezolva.

Dincolo de salariile mici din educație, cred că este vorba și de respect. Respect care de 30 de ani a lipsit în relația statului cu cei care ne educă copiii. Viitorul Guvern trebuie să redea demnitatea și respectul cuvenit dascălilor! Și suntem pregătiți să luăm toate măsurile necesare!

Întotdeauna voi sta în mijlocul oamenilor să le ascult problemele!”, a transmis Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Sindicaliştii din învăţământ au transmis, joi, că vor continua greva generală, oferta Guvernului fiind considerată jignitoare.

După cinci ore de negocieri, miercuri seară, Guvernul a oferit acordarea unei sume în luna iunie şi a unei sume în luna octombrie, care va consta într-un card acordat profesorilor şi personalului auxiliar: 1.000 lei-iunie, 1.500 lei-octombrie. Sumele de pe acest card ar fi putut fi folosite pentru cariera didactică.

Sindicaliştii au explicat că vor mărirea salariilor.

Luni a fost declanşată greva generală în întreg sistemul de învăţământ.

Articole similare

Slatina: Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean, modernizată

O nouă etapă în procesul de modernizare a infrastructurii medicale din județul Olt a fost marcată prin finalizarea...

Hoț „în deplasare”: Un bărbat din Arad a fost arestat după ce a furat un telefon în Craiova

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Arad, a fost reţinut pentru 24 de ore,...

Oana Pellea, indignată de ceea ce a văzut în Piața Obor: „Tata nu se ocupă cu vânzarea de mici! Să vă fie rușine!”

Oana Pellea s-a arătat extrem de revoltată, după ce a văzut imaginea tatălui său în Piața Obor, unde...

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...