Ciucă: Am vorbit cu Florin Cîţu şi a spus că el îşi va da demisia demisia din grupul senatorilor PNL şi va deveni senator neafiliat

Data:

Share post:

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă, joi seară, că senatorii liberali vor vota pentru ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator. De altfel, Ciucă afirmă că a avut o discuţie cu Cîţu, care i-a spus că va demisiona din grupul senatorilor PNL, urmând a rămâne senator neafiliat din punct de vedere politic.

”În momentul în care vom primi documentele de solicitare din partea DNA am obligativitatea, în calitate de preşedinte al Senatului, să convoc de îndată Biroul Permanent şi,m în baza analizei şi deciziei Biroului Permanent, documentele să fie înaintate către Comisia Juridică, comisie care va analiza documentele, va întocmi un raport, iar raportul va merge spre aprobare în plenul Senatului şi în plenul Senatului, desigur, vom proceda cum am procedat şi până acum, acordând votul nostru pentru a lăsa justiţia să îşi facă datoria”, a declarat, joi seară, la Digi 24, Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă senatorii liberali vor vota toţi pentru ridicarea imunităţii fostului preşedinte al PNL, actualul lider al formaţiunii a răspuns: ”Da!”.

”Eu îmi exprim convingerea că senatorii PNL vor avea propria judecată şi vor lua decizia în conformitate cu ceea ce au făcut şi până acum. La nivelul partidului, de fiecare dată când au fost astfel de situaţii, am procedat exact cum am menţionat mai devreme”, a adăugat Ciucă.

El a admis că dosarul care îl vizează pe Cîţu este ”o problemă pentru PNL, în sensul în care imaginea partidului în acest caz este afectată”, în condiţiile în care Florin Cîţu a fost preşedinte al formaţiunii politice, a fost prim-ministru şi este membru al PNL.

”Nu putem să spunem că nu s-a întâmplat nimic sau că nu se întâmplă nimic, dar în atare situaţie eu consider că este absolut corect să lăsăm instituţiile statului, justiţia să îşi deruleze procedurile şi, în final, să vedem care este concluzia”, a spus Ciucă.

Întrebat dacă are încredere în predecesorul său Florin Cîţu, Nicolae Ciucă a răspuns: ”Am încredere în justiţia română”.

El a spus că a discutat cu Florin Cîţu, care l-a asigurat că va demisiona din grupul senatorilor PNL.

”Am vorbit cu Florin Cîţu şi a spus că în situaţia de faţă el îşi va da demisia demisia din grupul senatorilor PNL şi va deveni senator neafiliat. Este o decizie corectă a unui membru de partid responsabil, care, dincolo de propria-i persoană, are în vedere şi imaginea partidului”, este de părere Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă îşi aminteşte cum s-a realizat achiziţia de vaccinuri investigată în prezent de DNA, Ciucă, la vremea respectivă ministru al Apărării Naţionale, a arătat că nu cunoaşte ”elemente de detaliu” cu privire la procedurile şi la modul în care s-a derulat achiziţia, dar ştie că aceasta a fost aprobată în Guvern.

DNA a solicitat, joi, Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii fiind la USR la momentul comiterii faptelor. Procurorii îi acuză de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro.

CITEŞTE ŞI:

DNA cere ridicarea imunităţii lui Cîţu şi foştilor miniştri Vlad Voiculescu şi Oana Mihăilă, în dosarul vaccinurilor anti-COVID. Prejudiciu de un miliard de euro

Articole similare

Campanie electorală continuă pe banii Slatinei? De Mezzo recunoaște: Dă flori din buget ca să nu zică alegătorii că-l văd o dată la 4...

Actualul primar Mario De Mezzo a justificat alocarea sumei de 100.000 lei pentr împărţirea de flori de 1...

Ludovic Orban, despre cazul Adrianei Georgescu: Folosirea numelui meu în stenograme este complet lipsită de veridicitate

Cazul Adrianei Georgescu, avocată și membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA în timp ce primea...

Ludovic Orban, deranjat de asocierea cu avocata Adriana Georgescu: O mizerie incalificabilă

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a avocatei Adriana Georgescu, membru...

Un scandal de 6 milioane de euro împarte PNL în trei. Cum se poziționează taberele

O sumă de aproximativ șase milioane de euro ar fi stat la baza uneia dintre cele mai tensionate...