CNI a aprobat proiectul tehnic pentru Sala Polivalentă din Slatina

Data:

Share post:

Proiectul tehnic pentru Sala Polivalentă din Slatina a fost aprobat, vineri, de Comisia Tehnico-Economică a Companiei Naționale de Investiții (CNI), transmite Primăria.

Autorităţile locale precizează că această etapă ne apropie și mai mult de realizarea acestui proiect important.

„Urmează demararea procedurilor de achiziție, un pas esențial în vederea continuării lucrărilor rămase de executat”, arată sursa citată.

Obiectivul „Sală de Sport Mulțifuncțională cu 3.000 de locuri – structură preluată”, proiect realizat prin Compania Națională de Investiții „CNI” SA., a fost proiectat în anul 2010, pentru o capacitate de trei mii de locuri. În anul 2011, autoritatea locală a atribuit contractul de lucrări, în vederea realizării Sălii, sub titulatura de „Sală Polivalentă”, iar la sfârșitul lui 2011, lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. În acel moment erau executate numai lucrări aferente infrastructurii (rezistență și instalație). Autoritatea locală a solicitat CNI introducerea în programul „săli de sport”, conform legislației în vigoare.

Ulterior, în 2014, Consiliul Local Slatina a aprobat predarea construcției și a terenului aferent către CNI, pe durata realizării investiției. Construcția are o desfășurare, într-un corp principal, cu o arie de 11.489,62 mp.

Compania Națională de Investiții a recepționat și administrat o bună perioadă de timp șantierul proiectului, prin susținerea finanțării de la bugetul de stat.

Antreprenorul desemnat de către CNI a intrat în faliment, iar investiţia a fost din nou blocată.

Articole similare

Un blindat al Armatei Române, accident în Filiaşi (FOTO)

Un blindat al Armatei Române a fost implicat într-un accident rutier, marţi dimineaţă, în oraşul Filiaşi din Dolj. Potrivit...

Cum a trăit un slătinean panica blackout-ului din Spania: fără curent, semnal sau direcție

Un slătinean aflat în vacanță în Spania a relatat experiența haotică trăită în timpul unei pene de curent...

5 modalități prin care poți face cumpărături fără să îți afecteze bugetul

O bună planificare a cheltuielilor lunare te poate ajuta să îți gestionezi într-un mod echilibrat venitul. Ca să...

O dezbatere electorală de 195 de minute: cum s-a împărțit timpul între cei trei candidați. Unul a vorbit cu câteva minute mai mult decât...

Prima dezbatere electorală de la Digi24 a durat trei ore și 15 minute. Dintre cele 195 de minute,...