Consiliul Județean (CJ) Olt investește 7 milioane de euro, în anul 2025, pentru îmbunătățirea serviciilor sociale, modernizarea centrelor de asistență și sprijinirea persoanelor vulnerabile, prin proiecte finanțate din fonduri proprii și europene.
„Dezvoltăm asistența socială în Olt! Asistența socială nu este o cheltuială, ci o investiție! În 2025, alocăm 7 milioane de euro pentru îmbunătățirea serviciilor sociale și sprijinirea categoriilor vulnerabile. Prin proiectele noastre, asigurăm condiții mai bune pentru cei care au nevoie de ajutor.
Finalizăm investiții esențiale: Centrul de Îngrijire și Asistență Fălcoiu, Complexul de Servicii Persoane Adulte Slatina, Restaurare și modernizare Centru de Abilitare și Reabilitare Cezieni, Modernizăm sediul DGASPC Olt cu fonduri europene – servicii mai eficiente, mai accesibile. Demarăm proiecte majore pe fonduri europene (PNRR & POR), anume reabilitări pentru eficiență energetică și condiții moderne: Complexul de Servicii Sf. Elena Corabia; Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități Caracal & Centrul de abilitare și reabilitare Caracal; Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități Slatina & Complexul de Servicii Sf. Ștefan Slatina; Complexul de Servicii Persoane Adulte Corabia;
Din bugetul propriu, am investit constant în servicii sociale, inclusiv în construirea celor două case de tip familial din Caracal, finalizate și funcționale – un mediu cald și stabil pentru copii. O societate puternică se construiește prin grijă, sprijin și solidaritate”, transmite CJ Olt.