Copil de doar şapte ani, mort după un accident cumplit. A fost chemat şi elicopterul SMURD

Data:

Share post:

Un copil în vârstă de doar şapte ani şi-a pierdut viaţa, astăzi, în urma unui accident cumplit petrecut în localitatea Iacobeni, judeţul Sibiu. Băiatul a fost lovit de o autoutilitară, fiind prins sub aceasta.

Copilul a fost scos de echipajul de descarcerare, fiind inconştient, şi i s-au făcut manevre de resuscitare. Acestea nu au dat rezultat, fiind declarat decesul copilului. Poliţiştii au stabilit că băiatul s-ar fi agăţat de bena camionetei şi s-a dezechilibrat când şoferul a dat cu spatele.

”La faţa locului a ajuns elicopterul SMURD de la Tg. Mureş, însă în ciuda eforturilor făcute de echipajele medicale, băiatul în vârstă de 7 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel medicii de la faţa locului au declarat decesul acestuia”, a transmis ISU Sibiu.

În consecinţă, la nivelul Poliţiei Oraşului Agnita s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili toate circumstanţele exacte în care s-a produs acest eveniment, a arătat, la rândul său, IPJ Sibiu.

Şoferul autoutilitarei este un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Mureş. Rezultatele testărilor alcooltest şi drugtest sunt negative.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...