CRIMĂ în Argeş. O femeie şi-a ucis fratele cu o lovitură de cuţit

Data:

Share post:

O femeie în vârstă de 53 de ani, din Bascov, judeţul Argeş, a fost reţinută după ce şi-a ucis fratele în vârstă de 52 de ani, cu o lovitură de cuţit.

Potrivit poliţiştilor, crima s-a produs pe fondul consumului de alcool. Femeia l-a înjunghiat pe bărbat în spate, la rana i-a fost fatală.

„În ziua de 25 iulie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de omor.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 15 iulie a.c., pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, o femeie de 53 de ani, i-ar fi aplicat fratelui său, de 52 de ani, o lovitură de cuțit, provocându-i leziuni ce au condus la deces.

După administrarea probatoriului, femeia în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine, 26 iulie, să fie dispuse măsuri preventive”, transmite IPJ Argeş.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...