CSAT a decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT

Data:

Share post:

Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a decis, joi, având în vedere deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate în Ucraina, donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT. Donarea se face se face cu condiţia continuării negocierilor ţării noastre cu Aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional, de modernizare a Armatei României şi de asigurare a interoperabilităţii cu sistemul NATO

Potrivit comunicatului oficial, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT s-a aflat analizarea stadiului şi a perspectivelor conflictului din Ucraina şi a implicaţiilor pentru România.

”În acest context, a fost subliniată deteriorarea continuă a situaţiei de securitate în vecinătatea estică a ţării noastre, ca urmare a intensificării acţiunilor militare ale Rusiei, fiind subliniate implicaţiile şi riscurile mai largi de securitate pe care aceste acţiuni le generează pentru regiune, în special pentru Republica Moldova, dar şi pentru securitatea europeană şi euroatlantică”, arată sursa citată.

În discuţiile pe acest subiect, au fost subliniate eforturile de sprijinire a Ucrainei, cu punctarea perspectivelor oferite de Summitul de la Washington, D.C. pentru un angajament sporit al NATO faţă de Kiev.

”România a sprijinit Ucraina încă de la începutul izbucnirii conflictului, fiind înţeleasă situaţia dramatică mai ales din perspectiva asigurării sistemelor defensive esenţiale în contracararea agresiunii declanşate de Federaţia Rusă, care loveşte zonele urbane şi infrastructura critică a ţării vecine, Ministerul Apărării Naţionale a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării o analiză detaliată privind situaţia operaţionalizării celor patru sisteme PATRIOT, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanţa operaţională a acestora la nivel naţional şi aliat, precum şi impactul generat de un eventual transfer al unui sistem”, anunţă CSAT.

Potrivit instituţiei, ”având în vedere deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante şi masive ale Rusiei asupra civililor şi a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum şi consecinţele regionale ale acestei situaţii, inclusiv asupra securităţii României, în strânsă coordonare cu Aliaţii, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT”.

”Această donare se face cu condiţia continuării negocierilor ţării noastre cu Aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional, de modernizare a Armatei României şi de asigurare a interoperabilităţii cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluţii temporare de acoperire a vulnerabilităţii operaţionale astfel create”, subliniază comunicatul.

Decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităţilor române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilităţi pentru România. În acelaşi timp, vor continua discuţiile cu aliaţii astfel încât apărarea aeriană a ţării noastre să fie în continuare consolidată.

”Poziţionarea României este şi va continua să fie fără echivoc în susţinerea multidimensională a Ucrainei, alături de comunitatea internaţională, în dreptul său legitim la autoapărare în faţa agresiunii ilegale şi neprovocate a Rusiei”, mai transmite CSAT, potrivit news.ro.

 

Articole similare

Pericol pe șosele: Sute de mașini neconforme depistate în județul Olt

Registrul Auto Român face cunoscute rezultatele verificărilor în trafic, pe parcursul anului trecut. Astfel, din totatul maşinilor controlate...

Percheziții în Olt la o rețea de contrabandă cu țigări. Mii de pachete confiscate

Patru percheziţii au fost desfăşruate, joi dimineaţă, de poliţiştii SICE din cadrul IPJ Olt, în cadrul unui dosar...

Tun de 2 milioane de lei prin facturi fictive: Percheziții ample în Olt și alte 6 județe (VIDEO)

Peste 40 de percheziţii, dintre care două în judeţul Olt, sunt desfăşurate în această dimineaţă, de  polițiștii din...

Accident grav în judeţul Olt: Un mort şi patru răniţi

O femeie în vârstă de 57 de ani, din Fărcaşele, a decedat miercuri dimineaţă, în urma unui accident...