Un copil de doar 2 ani şi 8 luni a fost găsit după ce a rătăcit aproape 24 de ore printr-o pădure din judeţul Botoşani. Copilul a creat o mobilizare uriaşă fiind căutat de sute de persoane, elicoptere, drone și câini de urmă.
Băieţelul a fost găsit, la aproape 3 kilometri de locul unde a fost văzut ultima dată, de un echipaj de la Poliția Botoșani.
Copilul era în afara oricărui pericol. Acesta a fost preluat de un echipaj de Serviciul Județean de Ambulanță și a fost adus la spital pentru investigații. Potrivit medicilor, acesta avea temperatura de 33 Grade Celsius şi era stabil. Salvatorii au fost pe loc cuceriți de Aryan, acesta fiind foarte vorbăreț și dezinvolt atunci când l-au găsit.
„Nu pot să descriu în cuvinte acest moment”
Tatăl micuţului Aryan Mahmoud abia îşi putea stăpâni emoţiile după ce a putut să îşi strângă din nou copilul în braţe.
„Nu pot să descriu în cuvinte acest moment. Mulțumesc din inimă tuturor familiilor de România și tuturor celor care s-au implicat, în special celor din Tudora, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Am fost trist, am plâns, dar în interiorul meu am avut sentimentul că Dumnezeu îmi va salva fiul. Dumnezeu mi-a dat acest copil, Dumnezeu mi-a dat copilul înapoi”, a spus tatăl lui Aryan, plin de emoţie, pentru monitorulbt.ro.
Bărbatul spune că nu a încetat niciun moment să spere că totul va fi bine. Acesta şi-a încurajat soţia că Dumnezeu îl va ajuta pe Aryan.
Mobilizare uriaşă în comunitate
Alerta a fost dată duminică în jurul orei 15, când polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la dispariția unui minor de 2 ani, din comuna Tudora. Forțele de ordine au declanșat imediat operațiunile de căutare, iar cel mic a fost dat în consemn. Totodată, a fost solicitat și sprijinul populației în încercarea de a-l găsi cât mai repede pe copil. Radu Ayan are următoarele semnalmente: păr șaten închis, ochi căprui, ten măsliniu. Vestimentație cunoscută: bluză de trening roșie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, adidași cu lumini la talpă.
Peste 100 de forțe de ordine, voluntari și câinele de urmă din cadrul Poliției de Frontieră desfășoară activități pentru localizarea băiatului. De asemenea, sunt utilizate trei drone cu termoviziune, o șenilată și patru ATV-uri, întrucât în apropierea locului în care a fost văzut ultima dată este o zonă împădurită și teren cu denivelări. Polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră, precum și voluntari din comunitate s-au mobilizat și continuă activitățile pentru identificarea copilului.