Medicul Florin Popa, specialist în microchirurgie reconstructivă, estetică și plastică la Spitalul Județean de Urgență Slatina, a explicat în Podcastul „Ionuț Jifcu” care sunt pașii corecți pe care trebuie să-i urmeze o persoană care suferă o secționare de deget sau de membru.
El a clarificat mai multe mituri legate de transportul fragmentelor amputate și a subliniat importanța timpului și a modului în care este realizată tăietura.
„Replantarea înseamnă să vină pacientul cu o bucată de membru secționată la spital, iar medicii să o repună la loc prin diferite metode sub microscop”, a explicat Florin Popa.
Medicul a precizat că sunt mai mulți factori care determină succesul unei replantări.
„Contează nivelul de la care este secționat un deget, dar și modalitatea în care s-a produs tăietura. De obicei, pacienții vin tăiați de flex, dar folosesc pânză de lemn, care are dinți mari și nu doar taie, ci și smulge. Orice traumatism care implică smulgere nu mai poate fi reparat, pentru că vasele sunt rupte și nu ai cum să le coși la loc sub microscop”, a spus medicul.
Degetul mare, cel mai important pentru funcționalitate
Florin Popa a vorbit și despre importanța anumitor degete, în special a policelui, adică degetul mare, care are un rol esențial în activitățile zilnice.
„Vârful de deget înseamnă 1% – 2% din mână, dar degetul mare reprezintă aproape 45%. Fără el, nu putem face opoziție, nu putem prinde, nu putem ține un pahar sau o cană. Când avem o secțiune de police, replantarea este obligatorie”, a declarat medicul.
Cum se păstrează corect partea secționată
Unul dintre cele mai frecvente mituri, potrivit lui Popa, este acela că bucata tăiată trebuie pusă direct pe gheață.
„Nu o pui niciodată direct în gheață. Se folosesc două pungi separate, cât mai curate, care se așază una lângă alta, lângă gheață, nu în gheață. Mulți vin cu ladă plină cu gheață și pun acolo degetul, dar așa îl îngheață. Gheața nu e făcută din apă sterilă și produce microtromboze, vasele care sunt deja foarte mici se închid complet. Ideal este să fie păstrată rece, dar nu înghețată. Asta este esențial”, a explicat medicul.
Timpul contează: prezentarea rapidă la spital poate salva membrul
Florin Popa a subliniat și importanța ajungerii rapide la un medic specialist.
„Esențial este să te prezinți cât mai repede. Există timpi de ischemie, adică perioade în care bucata de membru poate fi reconectată. Dacă trece prea mult timp, pot apărea complicații grave”, a spus el.
Medicul a oferit și un exemplu concret: „Sunt cazuri în care replantarea a fost făcută după ce timpul de ischemie a fost depășit. Operația merge bine, dar pacientul moare de insuficiență renală acută. De ce? Pentru că, stând detașată, acea parte a corpului acumulează toxine, iar când o conectezi la circulație, toate acele toxine intră brusc în organism. S-au întâmplat astfel de cazuri de-a lungul timpului” .
Florin Popa atrage atenția că succesul unei replantări depinde de rapiditatea intervenției, de modul în care este păstrat fragmentul și de tipul leziunii, iar gesturile făcute imediat după accident pot face diferența între pierderea sau salvarea unui membru.