Cum va fi vremea săptămâna asta. Prognoză actualizată

Data:

Share post:

Săptămâna începe cu temperaturi moderate, dar de joi se va atinge pragul de caniculă, cu vârfuri de până la 38 de grade Celsius în weekend.

Săptămâna aceasta va debuta cu valori ponderate, de 23-33 de grade Celsius ziua şi de până la 21 de grade în cursul nopţilor. Începând de joi, temperaturile ating din nou pragul de caniculă, iar în weekend se vor atinge temperaturi de până la 38 de grade Celsius, a anunțat directoarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

„Debutul săptămânii va fi caracterizat, la scara întregii ţări, între 23 până la 33 de grade Celsius, cu minime pe parcursul nopţilor între 12 până la cel mult 20- 21 de grade, dar în acelaşi timp vorbim şi de fenomene de instabilitate pe parcursul după amiezilor, la început în zona montană şi submontană, apoi şi în restul ţării şi mă refer aici în mod deosebit la Maramureş, Crişana, Transilvania, Moldova, pe arii restrânse în Muntenia, Dobrogea şi Oltenia”, a spus duminică, la postul Digi24, Elena Mateescu, potrivit News.ro.

„Vorbim de cantităţi care, la nivel local, pot depăşi 15-25 de litri pe metrul pătrat iar în zona montană peste 30 de litri pe metrul pătrat”, a adăugat ea.

Nu sunt excluse averse torenţiale, intensificări ale vântului şi chiar căderi de grindină.

Șefa ANM a mai anunţat că de la jumătatea săptămânii temperaturile vor creşte.

„Regimul de temperaturi cu valori ponderate va fi de interes cel puţin în primele zile din săptămâna care va debuta, pentru că miercuri vorbim din nou de temperaturi în creştere, de 34 de grade, după care de joi deja vom atinge pragul de caniculă, 35 de grade, astfel încât sfârşitul săptămânii să aducă din nou valori de 37, posibil chiar 38 de grade”, a precizat Elena Mateescu.

„Cel mai cald, adică o vreme caniculară (…) va fi în special în partea de vest, sud şi est a ţării”, a mai spus directoarea ANM.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...