Dani Mocanu, dat în urmărire generală după ce a fost vedetă la Ziua Recoltei din Slatina. De Mezzo i-a făcut reclamă pe conturile sale de social media

Data:

Share post:

La doar câteva săptămâni după ce a fost cap de afiș la Ziua Recoltei 2025 din Slatina, manelistul Dani Mocanu este căutat de poliție. Curtea de Apel Braşov a emis o sentință definitivă prin care artistul a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Mandatul a fost pus în aplicare joi, 6 noiembrie, însă cântărețul nu a fost găsit la domiciliul declarat. În aceeași cauză, fratele său, Ionuț Nando Mocanu, a primit șapte ani de detenție și se sustrage, la rândul său, executării pedepsei.

Reamintim că evenimentul de la Slatina, organizat de Asociația Tinerilor Fermieri și Primăria Slatina, a fost intens comentat, mai ales după ce o tânără i-a aruncat lenjeria intimă lui Dani Mocanu, iar o alta și-a aruncat sutienul pe scenă.

Primarul Mario De Mezzo și Florin Ciobanu, președintele asociației și apropiat al edilului, au realizat chiar un clip pentru rețelele sociale, lăudându-se cu prezența manelistului.

Mandat de executare și urmărire generală

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, „verificările sunt în desfășurare pentru depistarea și conducerea celor două persoane la unitatea de detenție”. Polițiștii au emis procedurile de urmărire generală după ce echipele operative nu i-au găsit pe cei doi la adresele verificate.

„Cei condamnați urmau să fie escortați direct la penitenciar pentru începerea executării pedepselor”, au transmis autoritățile.

Sentința definitivă a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov, după admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de partea civilă.

Instanța a desființat parțial soluția dată în martie 2025 și a rejudecat dosarul, care fusese strămutat de la Curtea de Apel Pitești.

Agresiune într-o benzinărie din Pitești, în 2022

Dosarul are la bază o agresiune petrecută în august 2022, într-o benzinărie din municipiul Pitești. La momentul sosirii echipajelor de poliție, persoanele implicate dispăruseră, iar victima s-a prezentat ulterior la spital. Inițial, ancheta a fost deschisă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, însă după administrarea probelor și a expertizelor medico-legale, încadrarea a fost schimbată în tentativă de omor.

În urma analizării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, anchetatorii au identificat implicarea lui Dani Mocanu și a fratelui său.

Căutări extinse și verificări în derulare

IPJ Argeș a transmis că Serviciul Investigații Criminale coordonează acțiunile de căutare, iar structurile operative au fost informate prin canalele interne.

„Procedurile operative rămân active până la localizarea celor doi condamnați”, au precizat reprezentanții poliției.

Mandatele definitive de executare a pedepsei cu închisoarea au fost comunicate la nivel național, iar cei doi frați figurează oficial în baza de date a persoanelor date în urmărire generală.

În timp ce autoritățile îi caută pentru a-i escorta la penitenciar, episodul de la Slatina rămâne în atenția opiniei publice, ridicând semne de întrebare asupra deciziilor autorităților locale care au ales să promoveze un artist cu multiple probleme penale, la doar câteva zile înainte ca acesta să fie condamnat definitiv.

 

Articole similare

O femeie din Olt a luat şase credite, după ce a falsificat semnătura bunicii sale. Judecătoria Caracal a decis condamnarea

O femeie a fost condamnată de Judecătoria Caracal este judecată pentru înșelăciune și fals după ce a luat...

Ludovic Orban: Liderii PSD au înţeles greşit atitudinea lui Nicușor Dan. „S-ar putea să se înşele în privinţa preşedintelui”

Consilierul prezidenţial Ludovic Orban afirmă că liderii PSD „au înţeles greşit atitudinea echilibrată şi înclinată spre negociere, spre...

Ilie Bolojan, înainte de Congresul PSD: „Le doresc cu toată consideraţia succes şi responsabilitate”

Prim-ministrul  Ilie Bolojan lider al PNL, a transmis un mesaj, înainte de Congresul PSD: „Le doresc cu toată...

Congresul PSD | Florin Barbu: Tinerii sunt viitorul partidului și motorul dezvoltării României

Partidul Social Democrat se reunește la Romexpo pentru a-și alege noua conducere, într-un moment de reconfigurare internă și...