Darius Vâlcov și Minel Prina cer libertatea: Când decid judecătorii în cazul foștilor primari ai Slatinei

Data:

Share post:

Atât Darius Vâlcov, cât şi Minel Prina, doi foşti primari ai municipiului Slatina, vor ajunge în luna aprilie în faţa unor judecători pentru liberare condiţionată.

Încarceraţi pentru fapte de corupţei, cei doi îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi eliberaţi mai devreme din închisoare. Astfel, Judecătoria Focşani se va pronunţa asupra liberării condiţionate a lui Darius Vâlcov, în data de 6 aprilie 2026. În schimb, cazul lui Minel Prina va ajunge pe masa Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, în data de 15 aprilie.

Fostul primar din Slatina Minel Prina, urmărit internaţional întrucât a fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani, în acelaşi dosar în care a fost condamnat şi Darius Vâlcov, a fost adus în ţară din Italia, în decembrie 2023, de o escortă a Poliţiei Române.

Anterior, în luna august 2023, fusese adus în ţară tot din Italia şi fostul primar al Slatinei Darius Vâlcov, în urma condamnării la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Contextul condamnării lui Darius Vâlcov şi Minel Prina: Traseul banilor și sentințele definitive

Dosarul care a zguduit administrația din Slatina s-a finalizat în mai 2023, când Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, la șase ani de închisoare pentru corupție. Alături de acesta, fostul primar Minel Prina a primit 4 ani și 6 luni de detenție, în timp ce afaceriștii Constantin Tomescu și Bogdan Timofte au fost condamnați la 3 ani și 6 luni, respectiv 3 ani de închisoare. Lucian Șușală, fostul șofer al lui Vâlcov, a primit o pedeapsă de 2 ani cu suspendare.

Anchetatorii au demonstrat că, în 2009, Vâlcov a pretins un comision de 20% din valoarea unor contracte de reabilitare a rețelelor de apă din județul Olt, finanțate majoritar din fonduri europene. Schema infracțională a implicat eliminarea abuzivă a unor condiții de eligibilitate din caietele de sarcini pentru a favoriza o anumită firmă, care a câștigat ulterior contracte de peste 78 de milioane de lei.

Mecanismul de colectare a „tainului” a fost complex: sumele erau remise în numerar la sediul firmei sau prin interpuși, precum Minel Prina. Pentru a spăla banii, inculpații au creat circuite financiare fictive, utilizând facturi false. O parte din sume a fost transformată în lingouri de aur și peste 170 de opere de artă, bunuri ce au făcut obiectul sechestrului asigurător. Deși prima instanță pronunțase în 2018 pedepse mai aspre, inclusiv opt ani pentru Vâlcov, procesul a fost suspendat doi ani pentru clarificări de natură juridică la nivel european, înainte de pronunțarea sentințelor finale.

Articole similare

Alertă: Rebeca și Melisa, dispărute de peste 24 de ore. Mobilizare uriașă și ipoteza răpirii

O comunitate întreagă din județul Mureș trăiește momente de coșmar după dispariția a două fetițe, Rebeca și Melisa,...

Autostrada București-Pitești se lărgește la trei benzi: Interes internațional uriaș pentru modernizarea A1

Autostrada A1 se pregătește pentru o transformare radicală. Proiectul care vizează lărgirea la trei benzi pe sens a...

ISU Olt: Digitalizare obligatorie și amenzi de până la 100.000 de lei pentru abateri de la securitatea la incendiu

ISU Olt a anunțat digitalizarea procesului de avizare, înăsprirea drastică a sancțiunilor pentru nerespectarea normelor de securitate la...

Haos în trafic pe DN 65 și DEx 12: Drumul spre Craiova se închide la Negreni și Valea Mare! Vezi rutele ocolitoare

Participanții la trafic care tranzitează județul Olt trebuie să se pregătească pentru restricții severe de circulație în perioada...