Darius Vâlcov vrea să convingă Justiţia că e italian de cinci ani (VIDEO)

Data:

Share post:

Fostul primar al Slatinei și ministru al finanțelor publice a fost condamnat, în urmă cu două luni, la șase ani pentru trafic de influență și spălare de bani în dosarul tablourilor. Fugit în Italia, acesta încearcă să convingă judecătorii din Peninsulă că este „înrădăcinat” de ani de zile în Italia şi nu poate fi extrădat în România. 

Anchetatorii i-au găsit lui Darius Vâlcov peste 100 de tablouri ascunse în pereții falși ai proprietăților sale. În plus, judecătorii au decis să-i confiște o sumă de 6,2 milioane lei, echivalentul mitei primite de Vâlcov.

A ales să fugă în Italia unde s-a predat în sud, în regiunea Napoli.

Acesta este, de altfel, trucul favorit al majorității condamnaților la închisoare în România: se predau în sud, la Napoli sau Bari, dar locuiesc în nord, la sute de kilometri distanță, după cum arată jurnaliştii de la Newsweek.ro.

Vâlcov și concubina, Dumitru Andreea Elena, începuseră, oficial, încă de acum doi ani să facă afaceri în Italia.

Sau să lase impresia că au activitate, deoarece cifrele SRL-ului italian sunt mărunte în comparație cu afacerile din România în care a fost implicat Vâlcov.

Au început să se acomodeze cu viața din această țară. După ce primise o primă sentință de închisoare cu executare în dosarul în care a fost, în cele din urmă, condamnat definitiv.

Materialul integral îl puteţi citi pe Newsweek.ro.

Articole similare

Accident grav în judeţul Olt: Un mort şi patru răniţi

O femeie în vârstă de 57 de ani, din Fărcaşele, a decedat miercuri dimineaţă, în urma unui accident...

Amendă record la Caracal: 12.000 de lei pentru un bărbat care și-a înfometat calul. Animalul a fost confiscat

Un bărbat din Caracal s-a ales cu o amendă în valoare de 12.000 lei, după ce poliţiştii au...

Emil Albotă, despre „grătarele handmade” ale directorului DUS: „Nu-l pot contrazice, are experiență vastă în ospitalitate”

Scandalul achizițiilor făcute de firma Primăriei Slatina, Dezvoltare Urbană Slatina (DUS), ia amploare, după ce în spațiul public...

Alertă sanitară în Olt: Sute de cazuri de gripă și pneumonie într-o singură săptămână. DSP impune măsuri drastice

Situația epidemiologică din județul Olt devine tot mai îngrijorătoare pe fondul creșterii accelerate a infecțiilor respiratorii. Direcția de...