Descoperiri şocante despre mama care şi-a ucis fiica de 9 ani. Surorile mai mici sunt bătute, iar autorităţile ştiau că femeia nu se poate ocupa de copii

Data:

Share post:

Cazul fetiței de 9 ani din Galați ucise de mamă în urma loviturilor repetate scoate la iveală noi detalii revoltătoare. Surorile fetiței, în vârstă de 3 şi 7 ani, au și ele vânătăi şi cicatrici pe corp care arată că erau agresate frecvent.

Cazul fusese sesizat Direcției de Protecția Copilului încă din martie 2023, dar verificările au concluzionat atunci că violenţele asupra celor trei fetiţe au fost „un eveniment singular”. Autoritățile au constatat și că femeia nu poate avea grijă de cei trei copii din cauza unei dizabilităţi mintale, dar nu nimeni nu a făcut nimic.

Astăzi, Ministerul Familiei a anunțat, printr-un comunicat de presă, că președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Rareș-Petru Achiriloaie, a decis trimiterea Corpului de control la DGASPC Galați, dar și la Direcția de Asistență Socială a municipiului Galați, pentru a verifica modul în care a fost gestionat și instrumentat acest caz.

Copii luaţi în sistemul de protecţie după arestarea mamei

După moartea fetiței de 9 ani, cele două surori ale acesteia, în vârstă de 3 și 7 ani, au fost preluate în sistemul de protecție specială, în familia unui asistent maternal.

Conform Ministerului Familiei, în urma evaluării fetițelor s-au constatat urme de violență fizică, arsuri și cicatrici pe mai multe părți ale corpului și s-au cerut expertize medico-legale în regim de urgență și informații cu privire la eventualele spitalizări ale acestora la Spitalul Clinic de Urgență Galați.

Potrivit sursei citate, a fost dispus un control intern la DGASPC Galați cu privire la modul în care dosarul fetițelor a fost instrumentat de Serviciul Evaluare Inițială în Situații de Abuz, Neglijare, Trafic, Migrație și Repatrieri.

Autorităţi sesizate de anul trecut

Din informațiile furnizate până la acest moment de DGASPC Galați reies următoarele:

  • „Cazul familiei fetițelor s-a aflat în atenția DGASPC Galați încă din luna martie 2023, ca urmare a unei sesizări primite de la o grădiniță din Galați cu privire la posibilitatea existenței în familie unui abuz fizic asupra uneia dintre cele trei fetițe;
  • În urma sesizării primite a fost anunțată Poliția (a fost deschis un dosar penal pe numele mamei) și s-au făcut verificări în familie cu privire la toți cei trei copii (anchetă socială, evaluare psihologică, caracterizări educaționale);
  • La finalul demersurilor s-a ajuns la concluzia că agresiunea fizică ar fi fost un „eveniment singular”, dar și că mama nu se putea ocupa singură de creșterea celor trei copii, din cauza unei dizabilități mintale.
  • Rudele mamei și-au asumat responsabilitatea îngrijirii și supravegherii celor trei fetițe;
  • În aprilie 2023, cazul fetițelor a fost trimis Direcției de Asistență Socială a municipiului Galați pentru monitorizarea familiei.

Copilă bătută şi arsă

Fetiţa de 9 ani din Galaţi a murit miercuri dimineaţă în apartamentul în care locuia cu familia, fiind găsită de un echipaj SMURD cu urme de violenţă extremă pe corp. Parchetul Tribunalului Galaţi a anunţat, joi, că mama fetiței a fost reținută pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de omor asupra unui membru de familie.

Potrivit procurorilor, în perioada 26-30 ianuarie 2024, în timp ce se afla în locuinţa din Galaţi, „femeia a exercitat acte de violenţă asupra fetiţei sale, pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contontente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul (şoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului”.

Legiștii au finalizat raportul medico-legal și au stabilit că fetița a murit din cauza unor leziuni externe și interne extrem de grave, conform Digi 24. Avea vânătăi pe tot corpul și arsuri profunde, după ce ar fi fost arsă cu un aprinzător de aragaz cu flacără, potrivit HotNews.

Articole similare

Pericol pe șosele: Sute de mașini neconforme depistate în județul Olt

Registrul Auto Român face cunoscute rezultatele verificărilor în trafic, pe parcursul anului trecut. Astfel, din totatul maşinilor controlate...

Percheziții în Olt la o rețea de contrabandă cu țigări. Mii de pachete confiscate

Patru percheziţii au fost desfăşruate, joi dimineaţă, de poliţiştii SICE din cadrul IPJ Olt, în cadrul unui dosar...

Tun de 2 milioane de lei prin facturi fictive: Percheziții ample în Olt și alte 6 județe (VIDEO)

Peste 40 de percheziţii, dintre care două în judeţul Olt, sunt desfăşurate în această dimineaţă, de  polițiștii din...

Accident grav în judeţul Olt: Un mort şi patru răniţi

O femeie în vârstă de 57 de ani, din Fărcaşele, a decedat miercuri dimineaţă, în urma unui accident...