Dezastru în curtea Loctrans: Două autobuze electrice zdrobite și stații de încărcare „retezate” de un șofer; explicaţiile conducerii

Data:

Share post:

Două autobuze electrice au fost avariate, în această dimineaţă, chiar în curtea operatorului de transport în comun din Slatina, Loctrans. În plus, două staţii electrice de încărcare au fost de-a dreptul „retezate“, existând pericol de electrocutare. S-a încercat mușamalizarea evenimentului.

Incidentul, care s-a petrecut undeva după ora 5 dimineaţa, a fost confirmat de directorul Loctrans Florin Duca, om din echipa actualului primar Mario De Mezzo.

Oficialul companiei spune că a fost vorba despre o eroare umană, practic un şofer a încurcat pedalele. Astfel, autobuzul pe care acesta îl conducea a intrat în cel parcat în faţa sa, în impact fiind „retezate” şi două staţii de încărcare, existând chiar pericol de electrocutare.

De asemenea, el asigură că pagubele vor fi acoperite de companiile de asigurări. În ceea ce priveşte faptul că evenimentul nu a fost făcut public, Duca a lăsat să se înțeleagă că s-a luat această decizie deoarece nu a fost vorba de un accident de muncă.

„A fost o greşeală a unui şofer, lucruri care se remediază. A fost o eroare umană. Sunt pagube care sunt asigurate, există asigurări. Dacă era ceva, Doamne fereşte, accident de muncă, ne făceam probleme. A apăsat o pedală, dar nu cea care trebuie”, a declarat Florin Duca.

Surse din rândul angajaţilor dau vina pe felul în care şeful de coloană organizează activitatea. Ar fi vorba despre o persoană recent adusă în companie, care nu are nicio legătură cu domeniul, iar anterior a lucrat în vânzarea cu amănuntul.

Autobuze achiziţionate cu finanţare externă

Opt dintre autobuzele electrice au fost achiziţionate de fosta administraţie a Slatinei prin intermediul unui proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării, în valoare de 21.200.000 lei, fără TVA. Pe lângă autobuze, s-au cumpărat şi trei stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă.

În paralel, municipalitatea a derulat proiectul «Înnoirea parcului de vehicule prin achiziţia de autobuze ecologice», finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, cu o valoare totală de 25.193.472 lei. Prin acesta s-au cumpărat zece autobuze electrice, dar şi zece staţii de încărcare electrică lentă.

Articole similare

Incident violent la Liceul „PS Aurelian“ din Slatina: O elevă de 17 ani a ajuns la spital după o bătaie în pauză

Dimineața de vineri a fost marcată de un eveniment tensionat într-o unitate de învățământ de prestigiu din municipiul...

Profesorul universitar Emil Albotă, noul prefect de Olt

Profesorul universitar Emil Albotă va fi noul prefect al judeţului Olt, după demisia de onoare a lui Cosmin...

Demisie de onoare la vârful județului: Prefectul de Olt, Cosmin Floreanu, părăsește funcția

Cosmin Floreanu, cel care a deținut funcția de prefect în ultimul an, a anunțat vineri dimineață, prin intermediul...

Pirelli Motorsport schimbă garda: Expertul în inovare Dario Marrafuschi preia ștafeta de la Mario Isola

Lumea curselor auto și, în special, universul Formulei 1 asistă la o modificare strategică importantă în structura unuia...