Disperat să scape de Poliţie, un şofer drogat din Argeş a plecat cu maşina, prinzând mâna unuia dintre agenți între geam și portieră. Prins după ce poliţiştii au tras cu arma din dotare

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna argeşeană Mioarele, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce, fiind oprit de un echipaj de poliţie, a plecat în trombă cu autoturismul, prinzând mâna unuia dintre agenți între geam și portiera stânga față a maşinii. Tânărul a fost prins, ulterior, după ce poliţiştii au executat focuri de armă.

Evenimentul s-a petrecut în noaptea de 9 spre 10 martie, în jurul orei 4.30 pe drumul naţional DN 73, în localitatea Stâlpeni.

Maşina condusă de tânărul în vârstă de 20 de ani a înregistrată de aparatul radar cu viteza de 141 de km/h (cu 91 peste limita de pe sectorul de drum unde a fost realizată constatarea).

Ca urmare a abaterii la regimul rutier, a fost aplicată sancțiune contravențională conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind aplicată și măsura complementată de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, aspecte ce au fost aduse la cunoștința celui în cauză.

Totodată, pe timpul controlului, când i-a fost solicitat să fie testat cu aparatul din dotare în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive, tânărul s-a sustras și a plecat de pe loc cu autoturismul, prinzând mâna unuia dintre agenți între geam și portiera stânga față a autoturismului.

Polițistul a reușit să se elibereze, a executat somația legală că va folosi armamentul din dotare, executând trei focuri asupra pneului autoturismului.

După aceste manevre, conducătorul auto a fost imobilizat, iar în urma testării cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe psihoactive.

El a fost reţinut pentru 24 de ore.

„Cu privire la eveniment, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, sub aspectul comiterii infractiunii de ultraj în forma tentativei la omor.

Ulterior, la data de 10 martie a.c., în baza mandatului de aducere, emis de procurorul de caz, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș l-au condus pe tânăr la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, unde a fost audiat, conform competențelor, procurorul de caz dispunând reținerea acestuia pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să se aprecieze asupra dispunerii sau solicitării unor măsuri preventive”, transmite IPJ Olt.

Articole similare

„Rătăcit” în misiunea de control: Șeful IPJ a încercat să dea ordine la un post de poliție din alt judeţ

Un incident care amintește de comediile de situație, dar care ridică semne de întrebare asupra profesionalismului la nivel...

Craiova se transformă în tărâmul basmelor: Tot ce trebuie să știi despre Târgul de Paște 2026

Craiova își reconfirmă statutul de destinație turistică de top la nivel european, pregătind o ediție de neuitat a...

PSD, ultimatul pentru Bolojan: Creșteți pensiile cu 1.000 lei pentru 3.000.000 pensionari. Cade Guvernul?

PSD a lansat un ultimatum dur la adresa premierului Ilie Bolojan: majorarea pensiilor cu 1.000 de lei pentru...

Bolojan: Amendamentele PSD privind ajutoare mai mari la pensie au o retorică de tip AUR

Ilie Bolojan a vorbit despre bugetul pe anul 2026 și despre intenția PSD de a pune noi amendamente...