Doi dintre doljenii bănuiți de uciderea omului de afaceri sibian au fost reținuți de autoritățile din Marea Britanie.
„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale, dintre autorităţile române şi cele din Ungaria, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi Republica Irlanda, Poliţia Română a localizat doi bărbaţi, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiţi în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv în Scoţia şi Irlanda de Nord”, anunţă Poliţia Română.
Magistraţii din Sibiu au emis, duminică, mandate de arestare preventivă în lipsă pe numele celor trei suspecţi în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, aceştia fiind daţi în urmărire de poliţişti.
Tribunalul Sibiu a decis, duminică, să admită propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Zuleam Costinel Cosmin, Ghiţă Laurenţiu şi Minae Marian Cristian, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Astfel, instanţa a dispus arestarea preventivă a inculpaţilorpe o durată de 30 de zile, fiecare, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Totodată, a respins cererea inculpatului Minae, formulată prin avocatul numit din oficiu, de luare a măsurii arestului la domiciliu.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Pe site-ul Poliţiei Române, cei trei apar pe lista persoanelor urmărite.
Minae Marian Cristian, născut la Bechet şi domiciliat în Zaval, judeţul Dolj, Ghiţă Laurenţiu, tot cu domiciliul la Zaval, şi Zuleam Costinel Cosmin, domiciliat în Horezu Poienari, judeţul Dolj, au pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru omor calificat şi câte două infracţiuni de tâlhărie calificată.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au formulat, vineri seară, propunere de arestare preventivă în lipsă a celor trei suspecţi în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner.
În dosar sunt vizate cinci persoane – patru bărbaţi şi o femeie. Un bărbat a fost deja arestat preventiv, pentru favorizarea faptuitorului, un bărbat se presupune că se ascunde în ţară, iar femeia şi doi bărbaţi se ştie cu certitudine că au părăsit ţara.