Dosar închis după 10 ani, în cazul morţii unui bărbat, care a lăsat în urmă soţia şi cei doi copii. Motivul – prescrierea faptelor

Data:

Share post:

În urmă cu 10 ani, un autoturism Fiat condus de ieșeanul Vasile M. pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași a comis un spectaculos și tragic carambol: a lovit un ieșean care intra în mașina parcată la marginea străzii, apoi a trecut peste niște semne de circulație puse superficial pentru a anunța o lucrare pe carosabil, a lovit alți doi muncitori ai Apavital și a căzut într-o groapă în care lucrau încă doi colegi de-ai acestora.

Primul s-a ascuns sub o conductă și a scăpat doar rănit, al doilea a fost strivit de mașină și a murit pe loc. „Am plecat dimineață amândoi de acasă, m-am întors doar eu”, spune Mihaela Onuțu, văduva muncitorului mort.

Apoi au trecut 7 ani până când rechizitoriul a ajuns în instanță. Procurorii au lucrat la dosar când își mai aminteau sau revenea subiectul în atenția publicului.

Cu încă 3 ani de stat prin instanțe s-a împlinit termenul de prescriere a faptei. La ultima ședință din cauză, judecătorii Curții de Apel au dat de înțeles că l-ar fi condamnat pe autorul accidentului, dar apoi au constatat prescrierea și au închis dosarul.

Surprinzător, Apavital a fost scoasă din dosar, deși în rechizitoriu se discuta și despre faptul că firma nu a semnalizat corect lucrarea (fostul director Ioan Toma, împreună cu șeful de echipă, au figurat ca inculpați), dar apoi procurorii s-au răzgândit și au spus că semnalizarea lucrării a fost legală. Singura năpastă rămâne a văduvei: a crescut singură doi copii.

Un accident în miezul zilei

Pe 17 octombrie 2013 polițiștii au fost anunțați despre un grav acident de circulație produs între Tudor Vladimirescu și Podu de Fier. La ora 14.20, în plină zi, un autoturism Fiat înmatriculat în Italia, cu autorizația de circulație expirată de o zi, a lovit un pieton, câțiva muncitori și a ajuns într-o groapă săpată în carosabil, unde a omorât un angajat de la Apavital. Primele concluzii au arătat că șoferul Vasile M. nu a fost atent la drum sau a avut viteză prea mare. Dar, în actele inițiale, mai apare o pistă: mașina a aterizat într-un șantier semnalizat necorespunzător de către Apavital.

Continuarea, în PRESShub.

Articole similare

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...

„Slatina de poveste” pe contracte de partid: Firma mamei unui liberal încasează banii, iar primarul De Mezzo „urlă” la comercianții care reclamă prețurile uriașe

Primăria Slatina plăteşte peste 53.000 euro, pentru organizarea Târgului de Crăciun, unei firme deţinute de mama unui coleg...