Drumarii din CNAIR ameninţă că ies în stradă pe 20 februarie, chiar în perioada în care reţeaua de drumuri e afectată de iarnă

Data:

Share post:

Sindicatul „Elie Radu” din CNAIR anunță un protest masiv pe 20 februarie împotriva desființării Agențiilor de Control și Încasare, a încălcării drepturilor angajaților și a lipsei măsurilor pentru protejarea infrastructurii rutiere. Protestul vine chiar când iarna a lovit România, drumurile din toată ţara având nevoie de intervenţii şi de întreţinere.

Sindicaliştii CNAIR ameninţă că, dacă guvernanții nu iau măsuri rapide, vor bloca activitatea și vom protesta în toată țara.

Citeşte şi: Emisiunea „Reporter 24” din 17 februarie | Invitat – Alin Băsăşteanu, ISU Olt

„Nu vom permite ca drumurile României să fie distruse, iar angajații care le întrețin să fie transformați în sclavi! Legea nr. 296/2023, OUG 156/2024 și lipsa modificării legislației specifice după intrarea în Schengen sunt doar parte din problemă!

Deși am intrat în Schengen și ar fi trebuit ca guvernanții noștri să fi adaptat deja legislația la noile realități, NU SE ÎNTÂMPLĂ NIMIC! Mai bine spus, nu se întâmplă nimic în sens pozitiv: în loc să ne reorganizăm și să ne adaptăm controlul vehiculelor care nu respectă masele și dimensiunile maxime admise, C.N.A.I.R.- S.A. a înțeles să desființeze Agențiile de Control și Încasări (A.C.I.) unde se făcea acest control, iar salariații urmează a fi disponibilizați. Ca întotdeauna, vecinii noștri se descurcă mult mai bine: de exemplu, compania similară maghiară știe să facă control, să încaseze taxe, amenzi (Kozut Nonprofit Zrt). Noi, la o lună și jumătate de la intrarea în Schengen, încă nu știm ce vrem să facem, dar să mai și acționăm: Ministerul Transporturilor tace – degeaba am încercat să ne întâlnim cu reprezentanții lor, nu și-au făcut timp și pentru noi, la C.N.A.I.R. S.A. încercăm de 2 ani degeaba – nicio problemă importantă nu se supune dialogului social. I.S.C.T.R. pare că e singura instituție, subdimensionată, nedotată, nici tehnic și nici la nivel de angajați, care din când în când mai face un control. Însă cu așa controale, vai și amar de drumurile noastre!”, transmit sindicaliştii.

Citeşte şi: Investiţie de 5 milioane de euro într-un hub logistic agricol modern în Balș

Ei mai spun că, după ce inițial s-a adoptat Legea nr. 296/2023 prin care au fost impuse norme de personal în mod aleatoriu, fără să se țină cont de nivelul companiei, structura sa teritorială, care au dus la anomalii în cadrul său, a fost adoptată și OUG 156/2024 care introduce derogări permanente de la Legea 367/2022, blocând negocierile libere la contractele colective de muncă.

Protest peste două zile

Drumarii transmit că pe 20 februarie ies în stradă.

„Astfel, Statul intervine abuziv în relațiile de muncă, distrugând autonomia negocierilor! În acest context, salariile nu se mai pot adapta la inflație, afectând nivelul de trai, angajații pleacă în privat, iar calitatea serviciilor publice scade.

În cadrul C.N.A.I.R.- S.A. există oricum un deficit acut de salariați calificați, ingineri, tehnicieni, mecanici de utilaje, șoferi etc. Aceștia preferă munca în domeniul privat unde salariile sunt mai mari. S-a ajuns în situația în care salariații existenți au concedii de odihnă de luat pe doi-trei ani de zile și nu pot să plece în concedii. Acumularea excesivă de ore suplimentare se face în perioada de iarnă.

Acest deficit de personal se regăsește în special la nivelul districtelor. De exemplu, în cadrul Districtului Feleac (din cadrul DRDP Cluj) sunt doar 2 muncitori, ceea ce face imposibilă asigurarea permanenței și intervențiilor la accidente.

Salariații sunt chemați la muncă suplimentară, deși acordarea de timp liber trebuie să se facă în termen de 60 de zile, acest lucru nu este posibil, nu sunt plătite aceste ore suplimentare, de multe ori fiind nevoiți să promovăm acțiuni în instanță.

Muncitorii sunt expuși accidentelor din cauza lipsei de personal și de echipamente adecvate pentru semnalizare și protecție în zona drumului. Astfel, au fost situații în care salariații au fost spulberați de pe partea carosabilă în timp ce executau activitățile de serviciu din cauza lipsei și dotărilor cu echipamente și utilaje de protecție a acestora (CIC Săliște 4 muncitori, DRDP Craiova – deces, DRDP București – deces, etc.)”, se mai arată în comunicatul remis de Biroul de presă al Sindicatului „Elie Radu”.

Articole similare

Eduard Fierăscu recunoaşte tot: Procedură simplificată și sentință mai rapidă pentru agresorul din ziua alegerilor

Miercuri a avut loc, la Judecătoria Slatina, primul termen al procesului în care Eduard Fierăscu este judecat pentru...

Fost primar din Dolj și doi constructori din Olt, trimiși în judecată pentru un contract de asfaltare ilegal

Fostul primar al comunei Măceșu de Sus, Gheorghe Bece, a fost trimis în judecată de DNA pentru atribuirea...

Mii de vehicule verificate de RAR, pericol de accidente pe drumurile publice

Aproximativ 40% dintre cele 89.520 de vehicule verificate de Registrul Auto Român în 2024 au fost găsite cu...

Accident pe DN 67, în Slătioara. Doi șoferi răniți și transportați la spital

Două persoane au ajuns la spital, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN...