După 13 ani de procese, CNAIR reuşeşte rezilierea unui contract cu un constructor. Viza reabilitarea unui drum care trece prin Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş

Data:

Share post:

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova a câştigat definitiv procesul pentru rezilierea contractului de reabilitare a drumul naţional DN 67B Scoarţ-Piteşti, care trece şi prin judeţul Olt. Decizia în instanţă vine la 13 ani de la câştigarea contractului, perioadă în care drumul s-a deteriorat.

Directorul regional al DRDP Craiova, Cosmin Călin, a declarat că sunt pregătite actele pentru a lansa în licitaţie proiectarea şi execuţia proiectului. El a adăugat că timp de 13 ani nu s-a întâmplat nimic cu acest drum.

„După 13 ani de la câștigarea contractului, timp în care nu s-a întâmplat nimic pe acest drum, nici măcar proiectul tehnic de execuție nu a fost întocmit, și după mai multe încercări de reziliere, astăzi DRDP Craiova a câștigat definitiv procesul ce permite rezilierea acestui contract.

A fost un proces dificil, cu multe termene, dar juriștii noștri au reușit performanța de a învinge avocații constructorilor, avocați specializați în astfel de litigii.

Avem pregătite actele să lansăm în licitație actualizarea documentației tehnice , în baza expertizei realizate de CNAIR, urmând să lansăm în licitație proiectare+execuție. Pentru a preveni o nouă blocare a acestui proiect, vom propune ca cei 188 de km să fie împărțiți în mai multe loturi”, a transmis Cosmin Călin.

Pentru că nu a mai fost modernizat de ani buni, pe acest drum nu mai există asfalt, este plin de gropi, iar traficul rutier se desfăşoară cu dificultate. Oamenii sunt nemulţumiţi că îşi distruc autoturismele, atunci când circulă pe acest drum naţional cu o lungime de 183,6 kilometri şi care trecer prin patru judeţe – Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş.

Articole similare

Resturi dintr-o mână umană, găsite într-o zonă nelocuită din Argeş, cu muşcături de animale

Resturi dintr-o mână umană au fost găsite într-o zonă nelocuită din Dragoslavele, judeţul Argeş, prezentând urme de muşcături...

Două fete de 15 ani s-au aruncat de la înălţime. Ambele au murit, una dintre ele şi-a anunţat mama că urmează să se sinucidă

Două fete de 15 ani au murit, sâmbătă, după ce s-au aruncat de la o înălţime de aproximativ...

Copiii de la GPP Nr. 2 Slatina au donat către zeci de familii in judeţul Olt

Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slatina derulează în acest an școlar în parteneriat cu Școala sanitară Slatina...

Surse: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, ar urma să fie adus în țară, săptămâna viitoare. El este condamnat pentru corupție

Fostul primar al Slatinei Minel Prina condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosarul în...