După fiasco-ul de Ziua Armatei generat de proasta organizare a prefectului De Mezzo, Ziua Naţională este organizată de subprefectul Floreanu – DOCUMENT

Data:

Share post:

După eşecul organizării Zilei Armatei, la finalul lunii octombrie, prefectul Mario De Mezzo a renunţat să organizeze şi Ziua Naţională, astfel că subprefectul Cosmin Floreanu este cel care se îngrijeşte ca totul să fie aşa cum trebuie, pe 1 Decembrie.

Invitaţia transmisă reprezentanţilor mass-media şi instituţiilor din judeţ pentru participarea la ceremonia organizată la Slatina de 1 Decembrie, poartă semnătura subprefectului Cosmin Floreanu. Acesta este cel care se ocupă de organizarea activităţilor de Ziua Naţională, după eşecul înregistrat de prefectul Mario De Mezzo, pe 25 octombrie, când nu a invitat nicio instituţie de Ziua Armatei. Din acest motiv, ceremonia de la statuia Ecaterinei Teodoroiu a avut cea mai mică asistenţă din istoria recentă.

La acea dată, prefectul Mario De Mezzo pasa responsabilitatea către „cei care își aniversează ziua”, adică Centrul Militar Judeţean (CMJ) Olt.

„Cred că cei care își aniversează ziua, în general, ca principiu general valabil, sunt responsabili pentru cei care sunt invitați la aniversarea zilei lor. Deci, din acest punct de vedere, poate că întrebarea ar trebui adresată în altă parte. În ceea ce privește colegii de la Partidul Național Liberal, de asemenea, nu fac declarații politice. Sunt aici în calitate de prefect. Există conducerea Partidului Național Liberal Olt, pe care o puteți întreba.

În calendarul pe care CMJ și l-a aprobat și îl are cu responsabilitățile fiecărei instituții în parte, Instituția Prefectului a fost responsabilă doar pentru invitarea presei. De asta am și spus că întrebarea ar trebui adresată în altă parte. În responsabilitățile pe care instituția prefectului le-a avut pentru această pentru această zi au fost asigurarea unei ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță și invitarea presei”, a declarat Mario De Mezzo.

Reamintim că Ziua Armatei Române a fost umbrită, la Slatina, de proasta organizare a ceremonialului militaro-religios, pe bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu, în zona statuii Ecaterinei Teodoroiu. Instituţia Prefectului nu a invitat la eveniment instituţiile deconcentrate, pe care le are în coordonare, aşa că au fost de faţă doar reprezentanţii Prefecturii, cei ai CJ Olt şi cei ai Primăriei Slatina. De asemenea, o delegaţie a PSD Olt a depus o coroană cu flori.

Niciun reprezentant al vreunei alte instituţii nu a participat la ceremonial şi, de asemenea, nimeni de la PNL Olt. Nici de la IPJ Olt nu a venit niciun reprezentant, spre deosebire de anii trecuţi.

Un astfel de moment este o premieră negativă a ultimilor ani, în judeţ.

1 Decembrie la Slatina

Ziua Naţională va fi marcată la Slatina printr-o ceremonie publică, organizată începând cu ora 9.50, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Slatina. Ceremonia se va încheia cu o paradă militară locală, la care vor participa forţe şi tehnică militară din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne.

Ziua se încheie cu momentul aprinderii iluminatului festiv, în Parcul Tineretului din Slatina.

Articole similare

Cinci pompieri ai ISU Olt răniţi, după ce s-au răsturnat cu autospeciala, în timp ce se deplasau pentru a interveni la un accident rutier...

O autospecială de pompieri din cadrul ISU Olt s-a răsturnat, vineri seara, în timp ce se deplasa către...

O investiție de 1 milion de euro va întări siguranța în 13 localități din Olt

 ISU Olt a anunțat pe pagina oficială de Facebook semnarea contractului pentru proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor...

Tot mai multe fraude online în Olt. Polițiștii avertizează asupra noilor metode de înșelăciune digitală

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a înregistrat, în perioada ianuarie–septembrie 2025, un total de 165 de infracțiuni informatice,...

Primele coronarografii realizate la Spitalul Județean Slatina: angiograful de ultimă generație, pus în funcțiune

Spitalul Județean de Urgență Slatina a făcut, zilele acestea, un pas important în dezvoltarea serviciilor medicale. Aparatul de...