Elena Lasconi: Nu cred în sondaje / Preşedintele USR va discuta cu PNL în această săptămână: Ar trebui să îşi facă puţină curăţenie / În momentul ăsta nu simt că putem merge într-o alianţă

Data:

Share post:

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat, luni seară, că nu crede în sondajele care nu-i dau prea multe şanse de a ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că în această săptămână va discuta cu reprezentanţii PNL. Ea crede că liberalii ar trebui să facă ”puţină curăţenie, igienizare” în interiorul formaţiunii şi nu consideră că în acest moment se poate discuta despre o alianţă între PNL şi USR.

Elena Lasconi a fost întrebată, luni seară, la Digi 24, despre ultimul sondaj care nu-i acordă prea multe şanse de a ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a răspuns : ”Aşa cum am spus-o de foarte multe ori, nu cred în sondaje. Cred în ceea ce fac şi cred în faptele mele şi, cel mai important, cred în români, pentru că aici nu e vorba de cine face un sondaj, este vorba de votul românilor. Şi românii sunt inteligenţi”.

Ea a precizat că are încredere în ceea ce face, acţiunile ei ducând la câştigarea alegerilor la Câmpulung Muscel: ”La Câmpulung, într-un judeţ roşu, am câştigat detaşat pe patru buletine de vot. Adică am câştigat primarul, Consiliul Local, Consiliul Judeţean, preşedintele Consiliului Judeţean şi am fost la 100 de voturi de a câştigat şi europarlamentare (…) Eu intru într-un proiect pentru a face ceva şi nu împotriva cuiva”.

”Săptămâna asta, în mod cert voi discuta cu reprezentanţi ai PNL, dar PNL-ul ar trebui să îşi facă puţină curăţenie şi, aşa cum ziceam eu, igienizare, pentru că acum nu se pot detaşa de PSD. Dar ştiu că în interiorul PNL-ului există oameni care ştiu că asta nu este calea bună nici pentru ei, nici pentru ţară”, a mai declarat preşedintele USR, explicând că se duce la discuţii pentru a vedea ”ce doreşte domnul Ciucă”.

Întrebată cu ce mandat merge la discuţii din partea colegilor de partid, Elena Lasconi a afirmat: ”Eu o să ascult. Eu nu am să mă duc cu nişte idei, cu nişte scenarii pe care mi le imaginez. O să ascult, să vedem ce are de spus, dar în momentul ăsta nu simt că putem merge într-o alianţă. V-am spus e nevoie de o igienizare în PNL. Nu se pot detaşa”.

Articole similare

Fără lumini și reclame la păcănele: Caracal impune un regulament estetic dur pentru sălile de noroc

Primăria municipiului Caracal a lansat recent în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează reglementarea drastică a...

Primarul Slatinei, la un pas să lovească un pieton pe trecere: Mario De Mezzo, filmat în timp ce conducea agresiv

Autoturismul condus de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a fost filmat în timp ce depăşea o coloană de...

Tragedie pe centura Craiovei: Un bărbat din Olt a murit și trei pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a murit noaptea trecută în...

Dosar penal pentru purtare abuzivă: O educatoare din Craiova este cercetată pentru agresarea copiilor

Un dosar penal a fost deschis pe numele unei educatoare din Craiova pentru purtare abuzivă faţă de unii...