Elena Lasconi speculează subiectul pensiilor. Mesaj despre marea recalculare

Data:

Share post:

Recalcularea pensiilor a stârnit numeroase reacții în rândul seniorilor din România. Deși așteptau să le crească veniturile, mulți dintre aceștia s-au trezit cu pensii mai mici. Astfel, la casele de pensii au fost depuse numeroase cereri de recalculare. Elena Lasconi i-a transmis un mesaj tranșant premierului, dar și vârstnicilor din România.

Pensii mărite. Elena Lasconi, mesaj pentru seniori

Preşedinta USR a criticat deciziile luate de Executiv, precum și modul în care a fost aplicată noua formulă a pensiilor. Elena Lasconi susține că Guvernul României îi pune pe numeroși seniori în situația de a plăti o sumă importantă pentru adeverința de venituri.

Documentul este necesar pentru recalcularea pensiei, iar eliberarea acestuia îi poate costa pe beneficiari până la 2.800 de lei.

USR cere demiterea ministrul Muncii

Reprezentanții USR cer înlăturarea Simonei Bucura – Oprescu din fruntea Ministerului Muncii. Totodată, aceștia au solicitat și revizuirea programului de recalculare, menționând că seniorii nu ar trebui puși pe drumuri.

Elena Lasconi

„Domnule Ciolacu, respectaţi pensionarii României! Dragi pensionari, nu meritaţi să fiţi trataţi aşa! Nu meritaţi să vă treziţi cu pensia tăiată, să bateţi din nou drumul la Casele de Pensii, să staţi la cozi interminabile pentru a corecta ceea ce Guvernul ar fi trebuit să facă bine de la început”, a declarat Elena Lasconi.

Totodată, reprezentanta USR susține că mulți pensionari au suferit o nedreptate și s-au trezit cu veniturile tăiate.

„Este inadmisibil”, a adăugat șefa USR.

Pensii majorate. Elena Lasconi, acuzații la adresa lui Marcel Ciolacu

Preşedinta USR a continuat șirul acuzațiilor la adresa premierului, menționând că acesta ar fi ținut Legea pensiilor timp de doi ani în lucru. Totodată, Elena Lasconi a precizat că șeful Executivului ar fi folosit acest context în scop electoral.

„Colegii mei, parlamentarii USR, au atras atenţia din dezbaterile în comisii că sunt probleme, că vor fi mulţi oameni nedreptăţiţi şi au propus soluţii pentru a corecta nedreptăţile marca PSD. Ce a răspuns PSD? „Ştim că-s probleme, nu ne interesează”. Ciolacu a vrut doar să folosească electoral noua Lege a pensiilor, nu să le facă dreptate celor care au muncit, onest, o viaţă”, a încheiat șefa USR.

Articole similare

Apel umanitar: Agoniseala unei familii din Brebeni, distrusă de flăcări

Florin Cîrstea, primarul comunei Brebeni, a lansat un apel umanitar pentru ajutorarea familiei din localitate care, în urma...

Șantajist reținut de polițiști: O femeie era amenințată de un bărbat din Olt cu fotografii compromițătoare

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Studina, judeţul Olt, a fost reţinut pentru 24...

Bani europeni pentru energie verde: 200 de milioane de euro pentru fermieri

Sectorul agricol și industria alimentară din România se pregătesc pentru o nouă etapă de modernizare prin accesarea fondurilor...

Olt: Victorie uriașă în instanță pentru cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa

Investitorii care dezvoltă proiectul celei mai mari fabrici de procesare a lânii din întreaga Europă, prin intermediul companiei...