Emil Albotă (PSD Olt) susține un proiect de lege pentru protejarea copiilor împotriva promovării unor alimente nesănătoase

Data:

Share post:

Deputatul PSD Olt Emil Albotă susține un proiect de lege pentru protejarea copiilor împotriva promovării unor alimente nesănătoase.

În acest sens, parlamentarul se numără printre semnatarii proiectului ce prevede modificarea Legii audiovizualului.

Prin această inițiativă legislativă se urmăreşte restricţionarea mesajelor publicitare adresate copiilor având ca obiect produsele alimentare şi băuturile cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, al căror consum nu este recomandat în regimul alimentar global, în acord cu art. (2) şi art. (9), lit. a) din Legea nr. 123 din 27 mai 2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar.

„Plecând de la o realitate tragică, în care România e pe locul întâi în Uniunea Europeană la obezitatea infantilă, propunem un proiect de lege care să interzică publicitatea la băuturile şi alimentele cu mult zahăr şi grăsimi în timpul programelor TV adresate copiilor. Controlul respectării acestei interdicţii ar reveni Consiliului Naţional al Audiovizualului şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Toate studiile realizate la nivel european şi internaţional au demonstrat că un consum des de produse fast-food care conţin tipuri de alimente şi băuturi cu un aport substanţial de compuşi ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, dăunează sănătăţii persoanelor care le consumă, dar în special minorilor şi tinerilor.

Aşadar, un consum al acestui gen de alimente şi băuturi duce la probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi obezitatea, probleme emoţionale şi de stimă de sine, dar şi boli cronice pe termen lung.

O singură masă fast-food ar putea adăuga 160 şi 310 kilocalorii în plus la aportul caloric zilnic pentru adolescenţi şi, respectiv, pentru copiii mai mici.

Articole similare

Fără lumini și reclame la păcănele: Caracal impune un regulament estetic dur pentru sălile de noroc

Primăria municipiului Caracal a lansat recent în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează reglementarea drastică a...

Primarul Slatinei, la un pas să lovească un pieton pe trecere: Mario De Mezzo, filmat în timp ce conducea agresiv

Autoturismul condus de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a fost filmat în timp ce depăşea o coloană de...

Tragedie pe centura Craiovei: Un bărbat din Olt a murit și trei pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a murit noaptea trecută în...

Dosar penal pentru purtare abuzivă: O educatoare din Craiova este cercetată pentru agresarea copiilor

Un dosar penal a fost deschis pe numele unei educatoare din Craiova pentru purtare abuzivă faţă de unii...