Excursia câștigată la Disney Land se anulează. Procedurile întârziate de Primăria Slatina lasă copiii acasă

Data:

Share post:

Pentru prima dată în istoria competiţiei Disney Cup, organizată de Primăria Slatina pentru elevii de clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a, câştigătorii nu vor mai merge în excursia de la Disney Land Paris, care reprezenta marele premiu al competiţiei. Motivul: incompetenţa echipei administrative conduse de primarul Mario De Mezzo. 

Surse din siajul primarului Mario De Mezzo au declarat că excursia elevilor la Paris nu mai poate fi organizată, deoarece licitația pentru serviciile de turism a fost contestată, iar procedurile birocratice necesare soluționării contestației depășesc data de 26 august, când elevii ar fi trebuit să plece.

Problema principală a fost faptul că deschiderea ofertelor a avut loc abia la sfârșitul lunii iulie, mult prea târziu pentru a finaliza toate formalitățile.

Contractul a fost atribuit firmei preferate de primar, însă licitația a fost contestată de o firmă din Craiova.

Achiziţie făcută „pe ascuns”

Achiziția pentru excursia la Disney Land Paris, destinată elevilor din Slatina, a fost efectuată de primarul Mario De Mezzo prin publicarea Anexei 2 de servicii sociale pe site-ul propriu al primăriei, și nu prin platforma oficială de achiziții publice, SEAP/SICAP. Această procedură simplificată, care ar fi trebuit să fie utilizată pentru contracte mici sau pentru servicii sociale, a oferit posibilitatea evitării vizibilității și transparenței obișnuite impuse de legea achizițiilor publice.

Conform legislației, Anexa 2 permite autorităților să posteze direct invitația pentru ofertă pe site-ul propriu atunci când nu se poate invita direct cel puțin trei operatori economici sau când este vorba de servicii sociale. În cazul excursiei la Paris, publicarea pe site-ul propriu în loc de SICAP a făcut ca procesul să fie accesibil doar unui cerc restrâns de firme și să nu fie urmărit de publicul larg sau de competitori.

Procedura presupunea ca autoritatea contractantă să întocmească documentația de atribuire, să menționeze obiectul achiziției, valoarea estimativă, termenul limită pentru depunerea ofertelor și criteriile de selecție. În practică, contractul a fost atribuit firmei preferate de primar.

Această modalitate de achiziție arată clar intenția de a organiza excursia fără a respecta transparența maximă impusă de platforma oficială, ceea ce ridică semne de întrebare privind legalitatea și corectitudinea întregului proces

Firma dorită de primar plătise avansul la hotel şi pentru zbor

O situaţie de „râsu’-plânsu’” este că firma dorită de primar a apucat să achite deja avansul pentru biletele de avion și cazare, înainte să semneze contractul și câștigătorul să fie validat oficial.

Firma favorizată de primar este aceeași care a câștigat și contractul cu CSM cazarea sportivilor clubului Primăriei, la competiţiile din deplasare, în valoare de peste două milioane de lei. Aceleaşi surse din apropierea primarului spun că şi în acest caz achiziţia s-a făcut în mod dubios, diferenţa de preţ faţă de următorul ofertant fiind de doar 150 lei.

Părinţi revoltaţi, copiii şi-au făcut deja procurile la notar

Din delegație ar fi trebuit să facă parte 36 de elevi, patru profesori și doi reprezentanți ai primăriei. Ca să poată pleca fără părinţi, a fost nevoie să se facă procuri la notar, pe numele profesorilor însoţitori.

Conştiincioşi, oamenii au făcut procurile, au plătit taxele notariale, însă copiii nu mai pleacă. Dureros este că elevii au aşteptat toată vara această excursie.

Articole similare

Tablourile găsite de DNA la Darius Vâlcov, scoase la licitaţie (FOTO)

Casa de licitații A10 by Artmark organizează, în cadrul procedurii de executare silită inițiate de ANAF pentru recuperarea...

Moartea unui animal de companie poate fi la fel de dureroasă ca pierderea unui membru al familiei, arată un nou studiu

Durerea provocată de moartea unui animal de companie poate fi la fel de intensă și de îndelungată ca...

Ludovic Orban: „Cred în unire. Consider că este firească și legitimă. Și ar fi fost foarte normal să se fi petrecut până acum”

Fostul prim-ministru al României, Ludovic Orban, a intervenit în dezbaterea reaprinsă despre Unirea Republicii Moldova cu România, după...

Inginerii financiare marca De Mezzo: Curtea de Conturi a găsit investiții ilegale, mascate în contracte de „tuns iarba” la Slatina

Un raport devastator al Curții de Conturi scoate la iveală nereguli grave în administrarea banului public la nivelul...