Expertiza geotehnică pentru Dealul Grădişte, soluţii între 3 şi 5 milioane de euro. Primăria blochează ajutorul de la Guvern

Data:

Share post:

Prefectul Emil Albotă a explicat că pentru stabilizarea Dealului Grădiște sunt necesare investiții de până la 5 milioane de euro, potrivit expertizei geotehnice. Totodată, el îl cuză pe actualul primar al Slatinei că blochează obținerea fondurilor guvernamentale prin refuzul de a întocmi documentația tehnică necesară.

Emil Albotă, prefectul judeţului Olt, a declarat în cadrul emisiunii „Reporter 24” că expertiza geotehnică efectuată pentru situaţia versantului Dealului Grădişte din Slatina, care a luat-o la vale, a avansat două soluţii tehnice extrem de costisitoare.

„Expertiza geotehnică arată fără echivoc că Dealul Grădiște este afectat de o alunecare de teren în dinamică și ireversibilă, ceea ce este absolut corect. Punând în pericol direct gospodăriile și siguranța cetățenilor din zonă, motiv pentru care se impune intervenirea prin lucrări de consolidare a terenului, fiind avansate două soluții tehnice extrem de costisitoare, cu o valoare între 3 și 5 milioane de euro fiecare”, a declarat Albotă.

În ceea ce priveşte finanțarea lucrărilor, reprezentantul Guvernului în teritoriu,  a declarat că Primăria Slatina şi actualul primar Mario De Mezzo, refuză sistematic să pună la punct o documentaţie care să fi transmisă Executivului în vederea acordării unei asistenţe financiare.

„Estimarea asta n-are nicio bază și pentru a accesa prin cele trei ministere bani îmi trebuie cel puțin studiul de fezabilitate. […] Se poate scrie acest proiect de hotărâre de guvern prin care să se ceară bani din fondul de intervenție al Guvernului pus la dispoziția Guvernului sau prin fondul de situații de urgență. Acolo nu mai trebuie studiul de fezabilitate, dar totuși trebuie o documentație care este aproape un studiu de fezabilitate, să fim serioși, cu listă de cantități și cu valori adăugate, adică și cu devize și cu soluție tehnică. […] Eu nu mă pot duce să fac un proiect de hotărâre de Guvern în care să spun că primăria mi-a spus că îi costă între 3 și 5 milioane de euro. N-am cum să fac așa ceva, că ăia nu pot decât să râdă de noi cu o astfel de documentație”, a mai declarat Emil Albotă.

Prefectul acuză un cinism administrativ al administraţiei locale şi punctează că, indiferent de situaţia legală a imobilelor, oamenii şi-au pus agoniseala de o viaţă în acele case.

„În noaptea aceea, am intrat alături de colegii de la ISU și erau case cu faianță, cu gresie pe jos, adică curate, erau… sigur, e agoniseala oamenilor de toată viața. […] Oamenii ăia aveau niște case și să știți că erau niște case. Oamenii băgaseră bani toată viața lor în casele alea, probabil mai multe generații. […] Li se oferă un teren, dar un teren care nu are pe el nici utilități, nici gard, nici casă”, a conchis prefectul.

Articole similare

Accident pe Drumul Expres 12, în zona Balș: Două persoane la spital după coliziunea cu un TIR răsturnat

Două persoane au ajuns la spital, seara trecută, în urma unui accident rutier produs pe  Drumul Expres 12...

Nicușor Dan a dezvăluit ce le-a transmis liderilor din coaliție în timpul consultărilor

Update, 10. 32. Update 21:30 Nicușor Dan a ieșit în cadrul unei conferințe după consultările de la Cotroceni Nicușor...

Ilie Bolojan numește interimarii în Guvern: Cine preia ministerele după plecarea PSD

Cadrul politic de la Palatul Victoria se reconfigurează rapid după demisia în bloc a miniștrilor social-democrați. Premierul Ilie...

Miniștrii PSD au demisionat în bloc din Guvernul Bolojan

Joi, la ora 14.00, miniștrii Partidului Social Democrat s-au prezentat la Palatul Victoria cu demisiile semnate. Gestul simbolic...