Fetiţă de opt ani din Craiova şi tatăl său, morţi într-un accident tragic în Serbia, în apropiere de graniţa cu România

Data:

Share post:

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Craiova, şi fetiţa sa în vârstă de doar opt ani au murit, noaptea trecută, într-un grav accident rutier produs în Serbia, la doar 10 kilometri de graniţa cu România. Fetiţa tocmai câştigase premiul I la un concurs de dans din ţara vecină.

Accident în Serbia

Un grav accident rutier a avut loc noaptea trecută în Serbia, la doar 10 kilometri de granița cu România. În coliziune au fost implicate trei autoturisme – două înmatriculate în România și unul în Serbia. Din nefericire, trei persoane și-au pierdut viața: un cetățean sârb, un bărbat român de 30 de ani și fiica acestuia, o fetiță de doar 8 ani.

Citeşte şi: Fabrica Prysmian din Marea Britanie, mutată la Slatina

Tragedia este cu atât mai mare cu cât copilul tocmai se întorcea din Serbia, unde câștigase Locul 1 la un concurs de dans sportiv.

Citeşte şi: Primăria Brebeni acordă un stimulent financiar de 2.000 lei pentru fiecare nou-născut

În cele două autoturisme românești se aflau două familii din Craiova.

Întârziere fatală

După producerea accidentului, autoritățile din România au încercat să intervină de urgență, trimițând două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Mehedinți. Cu toate acestea, echipajele medicale au fost blocate la granița sârbească, deoarece nu aveau pașapoartele asupra lor. Deși medicii au explicat gravitatea situației, autoritățile sârbe i-au oprit timp de 28 de minute, până când li s-a permis trecerea.

Această întârziere a fost fatală. Echipajul medical a ajuns la locul accidentului abia la 03:35, însă fetița fusese deja declarată decedată de echipa de intervenție sârbă. Mama copilului, aflată în stare de șoc, a implorat medicii români să-i salveze fiica, însă era prea târziu.

Medicul Cornelia Bernardi a declarat că, dacă ambulanțele nu ar fi fost reținute în vamă, poate ar fi existat o șansă pentru copil. De asemenea, a subliniat că între România și Serbia există un protocol de intervenție pentru astfel de situații, care, din păcate, nu a fost respectat.

„Din păcate, până am ajuns noi, echipajul de la Ambulanța Kladovo a declarat decesul fetiței de 8 ani și al tatălui ei, din România. Celelalte victime erau în stare de șoc”, a declarat medicul, pentru observatornews.ro.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...

Panică în Argeș și Vâlcea din cauza unor bubuituri puternice: Explicațiile oficiale ale MApN

Locuitorii din județele Argeș și Vâlcea au trăit momente de teamă aseară, după ce o serie de bubuituri...