Flori Roibu, în vârstă de 12 ani, căutată de poliţie după ce n-a mai venit acasă (UPDATE)

Data:

Share post:

UPDATE: În urma căutărilor, minora a fost identificată de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, între localitățile Stolnici și Costești.

Aceasta urmează să fie predată familiei.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Georgeta Flori Sanda Roibu, în vârstă de 12 ani, din comuna argeşeană Hârseşti, este căutată de poliţişti după ce, marţi seara, a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

Poliţiştii precizează că minora nu a mai avut plecări voluntare, iar în prezent polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, desfășoară activități pentru găsirea acesteia, fiind transmise semnalmentele persoanei atât la nivelul celorlalte subunități din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cât și jandarmilor argeșeni.

Semnalmente: 1,60 m înălțime, aproximativ 40 kg, constituție atletică, păr șaten, lung, purtat în coadă, ochi căprui.

Vestimentație: pantalon tip blue-jeans de culoare albastru deschis, tricou alb cu picățele, încăltăminte tip adidas, alb.

„Persoanele care pot da relații cu privire la minorul în cauză sunt rugate să apeleze Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 sau Poliția Orașului Costești, la telefon 0248 672 336”, transmite IPJ Argeş.

Articole similare

Se întâmplă în România: Fostul primar, omagiat pe fațada instituției cu un tablou imens în care are un pahar de vin în mână

O situație neobișnuită a transformat sediul Primăriei Gogoșu, din județul Mehedinți, într-un loc al controverselor. Fațada instituției a...

Doliu la AJPIS Olt: S-a stins din viață Daniela Bălașa, șefa Serviciului Inspecție Socială

O veste cutremurătoare a îndoliat, în această dimineață, colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt. Daniela...

Prefectura Olt anunţă documente în minus pentru șoferi: Cazierul judiciar nu mai este necesar la dosarul de permis 

Veste bună pentru cetățenii din județul Olt care se pregătesc să susțină examenul auto sau să își preschimbe...

Benzina și motorina depăşesc noi praguri: Cât a ajuns să coste un plin în România

Șoferii români se confruntă cu un nou val de scumpiri la stațiile de alimentare, prețurile carburanților menținându-se la...