Fost viceprimar al Craiovei numit secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Data:

Share post:

Un fost viceprimar al Craiovei a fost numit secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Este vorba despre Stelian Bărăgan. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial. 

Stelian Bărăgan este consilier județean în Dolj și director al Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al Universității din Craiova. Acesta a fost ales consilier județean în anul 2020 în Consiliul județean Dolj, după ce în perioada anterioară a fost viceprimar al Municipiului Craiova. Numirea sa a fost oficializată pe 28 martie, odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

În cadrul Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al Universității din Craiova, Stelian Bărăgan s-a ocupat cu promovarea facultăților craiovene. „Este chiar o activitate a centrului. Noi prezentăm oferta educațională a Universității din Craiova. La cerere, făceam și profilul ocupațional, cu precădere în județul Dolj. Aveam un psiholog, o baterie de teste și cu ajutorul acestei baterii realizăm profilul ocupațional. Acest lucru înseamnă că în urma unor întrebări se observă aptitudinile elevului respectiv, către ce materii are înclinații și către ce profesie s-ar putea îndrepta.

Noi ne dorim ca această platformă să fie accesată de cât mai multe persoane pentru că este un proiect pe fonduri europene, ROSE, cu ajutorul căruia am dotat centrul de consiliere cu foarte multă aparatură și softuri care permit să facem multe astfel de teste. Înainte de pandemie, de exemplu, puteam să facem profil educațional pentru 20 de elevi în același timp”, declara Bărăgan pentru reporter24.ro.

Stelian Bărăgan a preluat funcţia de la fostul secretar de stat Bogdan Florin Pașcuț. Acestea avea delegate din partea ministrului Adrian Câciu coordonarea activității Direcției Generale de Achiziții Publice și Servicii Interne.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...