Fotografii compromiţătoare cu Gigel Ştirbu aflat în vacanţă în Mexic, deţinute de Mario De Mezzo, publicate de presă

Data:

Share post:

Trei fotografii în ipostaze compromiţătoare cu deputatul de Olt Gigel Știrbu, vicepreşedinte regional al PNL, aflat într-o vacanță în Mexic au fost publicate, de jurnaliştii de la Captura. Pozele ar fi ajuns în mass-media chiar din telefonul sau laptopul lui Mario De Mezzo.

Jurnaliştii arată că au intrat în posesia  un set de poze și două clipuri video, preluate aparent de pe un device personal care ar aparţine chiar prefectului Mario De Mezzo, protejatul lui Ştirbu.

„Imaginile au început recent să circule în mediile de presă și îl au ca protagonist pe prefect în ipostaze intime și cam bizare. Nu le publicăm din rațiuni etice.

Printre ele însă am găsit și trei fotografii cu vicepreședintele PNL, Gigel Știrbu, aflat într-o vacanță în Mexic. Pe acestea din urmă le publicăm mai jos. Deputatul Știrbu este protectorul politic al prefectului de Olt”, scrie Captura.

Nici Gigel Știrbu nu știe exact de unde provin.

„Mulțumesc pentru poze, nu le mai aveam! Sunt făcute acum aproape 20 de ani, prin 2004-2005, într-o vacanță în Mexic. Nu, nu mai știu cine le-a făcut. Telefoanele nu aveau camere atunci”, a declarat deputatul pentru sursa citată.

În perioada indicată, Gigel Știrbu, atunci o tânără speranță a politicii oltene, era numit subprefect de Olt, după preluarea puterii de către Alianța DA (PNL-PD). Până atunci coordonase TNL Olt.

Știrbu își asumă totodată susținerea pentru prefectul De Mezzo în frământările contemporane din partid: „Știți și dvs specificul județului. Acum sunt oareșce tulburări în viața politică, dar până acum domnea o liniște mormântală, toate matrapazlâcurile erau acoperite. În ultima perioadă însă prefectul deranjează, iar eu încurajez astfel de manifestări. Era un dolce farniente de ani de zile si când începi să deschizi gura, apar incidente (…)”.

De Mezzo vrea să sesizeze SRI

Prefectul Mario De Mezzo a declarat, pentru sursa citată, că este o imixtiune în viaţa sa intimă şi că va sesiza Serviciul Român de Informaţii (SRI).

„Mâine dimineață sesizez SRI, nu se poate, sunt demnitar! O asemenea imixtiune în viața intimă, prin spargerea mijloacelor personale, mi se pare o infracțiune extrem de gravă!”, a izbucnit prefectul de Olt când l-am întrebat cum și când i s-ar fi putut scurge informațiile personale. Și din ce aparat, mai exact.

El susţine că este vorba de fişiere vechi de aproximativ 10 ani.

„Aceste clipuri și fotografii sunt de mai bine de 10 ani pe computerul meu personal și pe un hard extern. Ambele sunt aproape mereu în posesia mea. Mă duc într-un control, de pildă, iau rucsăcelul cu mine. Probabil că cineva mi-a spart totuși laptopul, fiindcă hardul e partajat acolo”, crede Mario De Mezzo. Ocazii ar fi fost, adaugă el, când și-a mai lăsat computerul pe la birou sau partid.

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...