Ghidul alegătorului: Cum să găsești secția ta de vot pentru alegerile de duminică

Data:

Share post:

Poţi afla foarte simplu care este secția la care ești arondat pentru a vota la alegerile de duminică.

Autoritatea Electorală Permanentă a pus la dispoziţie site-ul registrulelectoral.ro. Aici se poate afla secţia de votare prin introducerea codului numeric personal (CNP) şi a numelui de familie.

347.701 de olteni sunt aşteptaţi la urne, duminică, pentur alegerea primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean, dar şi a membrilor legislativelor locale şi judeţene. Tot duminică se aleg şi reprezentanţii României în Parlamentul European.

Regulile

La alegerile locale, cetăţenii români vor putea vota numai la secţia la care sunt arondaţi cu domiciliul sau cu reşedinţa, iar la cele europarlamentare vor putea vota în orice secție.

Cetăţenii nu pot vota în țară cu paşaportul simplu, ci doar cu cartea de identitate sau un alt document echivalent. Elevii de la liceele militare care au împlinit 18 ani vor putea să voteze și cu carnetul de serviciu.

De asemenea, cei care au nevoie de urna mobilă pot face o solicitare în acest sens, iar cetăţenii care nu pot să-şi exercite dreptul de vot din cauza unei afecţiuni vizibile pot fi însoţiţi în cabina de vot de o persoană, la alegerea lor, fiind interzis ca aceştia să fie însoţiţi de membrii biroului secţiei de votare sau de către candidaţi.

Votarea va începe la ora 7.00 şi se va încheie la ora 22.00, potrivit preşedintelui AEP Toni Greblă, care a menţionat că procesul se va putea prelungi, în mod excepţional, până la ora 23.59, în cazul în care mai sunt votanţi la rând.

Patru primari din Olt candidează singuri

În patru comune din judeţul Olt există un singur candidat la funcţia de primar, potrivit datelor Biroul Electoral Judeţean. Este vorba despre Baldovineşti, Coloneşti, Spineni şi Voineasa.

Sursa citată arată că în aceste localităţi există doar candidaţi ai Partidului Social Democrat:  Ion Enescu (Baldovineşti), Nicolae Stan (Coloneşti), Dănuţ Şărpău (Spineni) şi Liviu Laurenţiu Anuţa (Voineasa).Este vorba de primari în funcţie care nu vor avea niciun fel de emoţie, în ziua de 9 iunie, fiind siguri de următorul mandat.

Totodată, sunt şi 28 localități cu câte doi candidați: Bobiceşti, Bucinişu, Bârza, Cezieni, Curtişoara, Călui, Fălcoiu, Giuvărăşti, Grojdibodu, Grădinile, Gura Padinii, Icoana, Mihăeşti, Morunglav, Mărunţei, Oporelu, Pleşoiu, Poboru, Radomireşti, Rusăneşti, Slătioara, Sâmbureşti, Sârbii Măgura, Urzica, Vişina Nouă, Vlădila, Vultureşti, Vădastra.

În toate aceste localităţi, bătălia electorală se dă între candidaţi ai PSD şi PNL.

Articole similare

Gigi Becali, dezlănțuit după ce a fost atacat de Anca Alexandrescu: Le-am dat bani de acoperiș

După ce și-a dat demisia din AUR, Gigi Becali a fost criticat de postul Realitatea, dar și de...

BEC: Cinci candidaturi înregistrate și cinci respinse. Un candidat validat, dat pe mâna procurorilor

Biroul Electoral Central (BEC) a publicat sâmbătă deciziile adoptate în ultima sa ședință, confirmând că cinci candidaturi pentru...

Un bărbat din Balș, cercetat pentru violență asupra fiului, a încercat să-și ia viața

Un bărbat din Balș, cercetat penal pentru agresarea fiului său de 5 ani, s-a aruncat de la etajul...

Noi percheziţii la mercenarii lui Horaţiu Potra (VIDEO)

Noi percheziții sunt desfăşurate, în această dimineaţă, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni legate de ordine publică și...