GRAV accident în Craiova. Un bărbat a murit

Data:

Share post:

Un bărbat a murit, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în Craiova.

Potrivit primelor informaţii, este vorba despre un pieton care ar fi fost lovit de un autoturism în zona „Materna” din cartierul Craioviţa Nouă.

Citeşte şi: Preşedinta POT spune că senatoarea Aldea n-a făcut videochat

„Echipajul SMURD ajuns la locul interventiei a constata decesul unui bărbat (pieton)”, transmite ISU Dolj.

Poliţiştii au deschis un dosar penal, în urma evenimentului rutier.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit că un tânăr în vârstă de 24 de ani, din judeţul Dâmboviţa, în timp ce conducea o autoutilitară pe bulevardul Tineretului, la intersecţia cu bulevardul Oltenia, ar fi surprins şi accidentat mortal un bărbat, de 76 de ani, din municipiul Craiova, ce s-ar fi angajat în traversarea străzii.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, transmite IPJ Dolj.

Articole similare

De Mezzo, după accidentul cu bicicleta: „Le mulțumesc medicilor de la Slatina”

Primarul Slatinei Mario De Mezzo a transmis, pe pagina sa de Facebook, că operaţia la şold a decurs...

Vitezoman de 26 de ani, sancționat după ce a fost surprins cu 242 km/h în județul Olt

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna olteană Iancu Jianu, a rămas fără permisul de...

Acţiune de amploare pentru găsirea unui copil dat dispărut la Vlădila, în judeţul Olt

Un copil de cinci ani din Vlădila, dat dispărut, a fost găsit de jandarmi într-un lan de porumb,...

Accident la Brâncoveni. Patru răniţi după impactul dintre două maşini

Patru persoane au ajuns la spital, seara trecută, în urma unui accident rutier produs în judeţul Olt, pe...