Grav accident la Corabia. Un tânăr de 18 ani a murit

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Corabia, a decedat în această dimineaţă în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 54, în oraşul oltean. În accident a fost implicat un singur autoturism, condusă de o tânără în vârstă de 18 ani, care a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului.

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs în jurul orei 3.00. Un autoturism condus de o tânără în vârstă de 18 ani, din comuna Izbiceni, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părții carosabile.

„În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto și 3 pasageri au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la o unitate spitalicească, iar un alt pasager a decedat.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Olt.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani, din Corabia, care a decedat. În autoturism se mai aflau alte trei fete: una în vârstă de 17 ani, din Izbiceni, o lata în vârstă de 18 ani, din Tia Mare, şi încă una în vârstă de 16 ani, din Izbiceni.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere corporală din culpă și vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.

Articole similare

Olt: Fostul primar al comunei Curtişoara a încetat din viaţă

Victor Constantin, primarul comunei Curtişoara timp de patru mandate, a încetat din viaţă, potrivit anunţului familiei. Victor Constantin a...

Endoproteze decontate prin CAS Olt: Sute de pacienți au primit șansa la o viață fără dureri

Veste excelentă pentru persoanele care suferă de afecțiuni articulare severe și care au nevoie de intervenții chirurgicale complexe....

Pacienți fără șanse de supraviețuire, salvați la Secţia Neurologie a Spitalului Slatina, prin tratamente inovatoare

Doi pacienți, aflați în stare critică și priviți cu resemnare chiar și de propriile familii, au reușit să...

Mihai Șora, „activ” pe Facebook, la trei ani de la moarte. Riscuri penale

Pagina oficială de Facebook a regretatului filozof Mihai Șora a devenit, în ultimii ani, un spațiu de manifestare...