Grupul care deține Prima TV cere CNA să închidă Realitatea Plus

Data:

Share post:

Compania Clever Media Network, care operează postul Prima TV, a cerut Consiliului Naţional al Audiovizualului să retragă licența și să suspende emisia Realitatea Plus, după ce realizatoarea Anca Alexandrescu ar fi făcut niște acuzații „extrem de grave”, fără a prezenta „măcar o singură dovadă” în ediția emisiunii „Culisele statului paralel” din 22 noiembrie, potrivit Pagina de Media, citată de hotnews.ro.

„Realizatoarea şi invitaţii din platou au adus grave acuzaţii, cu prejudicii de imagine, firmei şi acţionarilor CMN. Timp de aproape 90 de minute s-au derulat pe ecran acuzaţii extrem de grave, unele penale, fără să fie prezentată măcar o singură dovadă, toate fiind minciuni şi calomnii”, se arată în comunicatul companiei.

Compania controlată de Adrian Tomșa cere în mod public CNA „să-şi exercite atribuţiile de garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale si să retragă licenţa audiovizuală/să suspende emisia postului Realitatea Plus.”

Clever Media Network denunță o „campanie de denigrare şi calomnie” care este „iniţiată şi susţinută inclusiv financiar de către anumite entităţi care ar face orice să oprească achiziţia Telekom Mobile de către o companie românească”.

Conform Pagina de Media, reacția companiei CMN vine după ce la începutul emisiunii, Anca Alexandrescu a anunţat că va difuza o anchetă făcută de jurnalistul Liviu Alexa.

Alexandrescu a vorbit înainte de difuzarea anchetei despre „nişte băieţi deştepţi, care în ultimii ani au dezvoltat ei aşa o reţea de cablu, întâi, după aia au cumpărat televiziune după televiziune”.

„Din ancheta asta o să vedeţi că, băieţii ăştia, zilele astea pun mâna pe Telekom, ştiţi, este compania aceea de telefonie, care a fost cumpărată de fostul Romtelecom”, a mai spus Anca Alexandrescu.

„Din ancheta asta reiese că au nişte bani foarte mulţi, care au legătură cu Viktor Orban de prin Ungaria, poate au legătură şi cu ruşii, nu ştiu. Datorii multe, rostogoliri la bancă, nişte sume uriaşe.”

„Băieţii ăştia par a fi nişte milionari fără chip, dar în seara aceasta o sa vi-i arătăm datorită jurnalistului Liviu Alexa, care a făcut o anchetă extraordinară. (…) nişte băieţi deştepţi, care dau în aceste zile o mare lovitură.”

Articole similare

Un antrenor de fotbal și-a scos socrii la restaurant ca să le poată fura 108.000 de lire din casă

O poveste demnă de scenariile de film s-a consumat recent în lumea sportului băcăuan, avându-l ca protagonist pe...

Un adolescent de 16 ani și-a ucis prietenul și a mers la ghicit în cărți

O petrecere între prieteni în comuna Bunești-Averești, județul Vaslui, s-a transformat într-o tragedie de neimaginat. Un adolescent în...

Pompier din Olt, mort la doar 45 de ani

Un subofiţer din cadrul ISU Olt a încetat din viaţă fulgerător, la vârsta de doar 45 de ani,...

Tragedie în Portul Midia: Remorcher scufundat cu cinci oameni la bord

O operațiune de rutină în zona terminalului off-shore din Portul Midia s-a transformat miercuri dimineață într-o cursă contracronometru...