Guvernul trece prin filtrul Cotroceniului. Nicușor Dan își rezervă drept de veto asupra miniștrilor

Data:

Share post:

Viitorii miniștri ai Executivul aflat în construcție vor trece prin filtrul președintelui Nicușor Dan. Șeful statului va avea drept de veto asupra propunerilor făcute de PSD, PNL, USR și UDMR.

Nicușor Dan își rezervă drept de veto asupra miniștrilor. În Executivul negociat de PNL, PSD, USR și UDMR, cele mai multe ministere ar urma să obțină social-democrații, adică 6-7 portofolii, în timp ce PNL ar vrea să își păstreze actualele portofolii și să mai obțină Dezvoltarea.

Ministerul dorit de liberali este însă unul dintre cele două portofolii pe care acum le deține UDMR (Dezvoltare și Finanțe) și la care acesta din urmă nu vrea să renunțe.

USR vrea să obțină Justiția și Externele, adică să ia un minister de la PNL și unul de la PSD. Partidului i-ar mai putea reveni un portofoliu mai puțin vânat, precum cel de la Cultură.

Printre numele dorite în fruntea ministerelor se regăsesc în mare parte aceiași oameni, deși președintele Nicușor Dan spunea că este preferabil ca partidele să vină cu fețe noi. Cei care ar putea să își păstreze funcțiile sunt actualul ministru al Agriculturii – Florin Barbu, ministrul Economiei și Digitalizării – Bogdan Ivan, ministrul Energiei – Sebastian Burduja, ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene – Marcel Boloș, ministrul Educației – Daniel David, ministrul Finanțelor – Tanczos Barna și ministrul de Interne și actual premier interimar – Cătălin Predoiu.

Potrivit unor surse Digi24, indiferent de propunerilor formațiunilor politice, ultimul cuvânt îl va avea președintele Nicușor Dan, care va avea drept de veto asupra numelor propuse în viitorul cabinet guvernamental.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...