Horia Constantinescu a anunţat desfiinţarea OPC Olt. Soţul şefei instituţiei, scandal cu Corpul de control

Data:

Share post:

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt va fi desfiinţat, potrivit preşedintele Agenţiei Naţionale, Horia Constantinescu.

Constantinescu a declarat că a luat această decizie în urma atitudinii pe care şefa CJPC Olt, Angelica Filotie, a avut-o faţă de colegii săi in Corpul de control, veniţi în judeţ în cursul zilei de marţi. Cu această ocazie, soţul şefei Comisariatului Olt l-a îmbrâncit pe unul dintre reprezentanţii Corpului de control, iar altuia i-a spart telefonul.

„Doamna Filotie ar fi trebuit să participe într-unul dintre comandamentele în plină desfășurare, la acest moment, pentru că acestea sau nu numai rolul de a verifica activitatea operatorilor economici ci și un rol de perfecționare, de recalibrare a competențelor profesionale. Dânsa ne-a transmis că problemele de sănătate o fac să nu poată participa, că nu se poate obosi. I-am recomandat să ia în calcul eventual inclusiv a încheia raporturile cu instituția noastră, dacă astăzi din aceste  motive nu-și poate desfășura activitate exact așa cum trebuie, noi avem nevoie de persoane implicate și operative. Dânsa a acuzat un puseu de tensiune la momentul la care a văzut că reprezentanții Corpului de control au ajuns la Comisariatul Olt. Soțul dânsei a fost probabil înștiințat. Intrând intempestiv în birou, a îmbrâncit pe unul dintre reprezentanții corpului de control, celuilalt i-a smuls telefonul din mână cu care acesta ar fi vrut să filmeze acest incident, s-a izbit telefonul de perete, l-a spart și a plecat împreună cu încă colega noastră și soția dânsului”, a declarat Horia Constantinescu.

„Încă se confundă în această țară instituțiile cu voievodate”

Şeful ANPC spune că într-o primă fază activitatea CJPC Olt va fi „recalibrată”, iar în momentul apariţiei ordonanţei privind reducerea cheltuielilor de la stat, instituţia va fi absorbită de un Comisariat din judeţele învecinate, iar funcţiile de codnucere vor dispărea.

„Din păcate, încă se confundă în această țară instituțiile cu voievodate sau cu structuri care sunt trecute pe numele propriu al persoanei ce le conduce.

Vă daţi seama că, în urma unui astfel de incident, luăm în calcul să recalibrăm activitatea Comisariatului respectiv. Este de luat, de asemenea, în calcul ordonanța ce va viza modul de organizare și funcționare a tuturor instituțiilor publice și nu cred că acest comisariat va avea un număr suficient de comisari pentru a-și păstra păstra statutul de serviciu în sensul administrativ și atunci automat pierzându statutul de serviciu, rămâne fără conducere, și va fi preluat în coordonare de către un alt comisariat dintr-unul dintre județele vecinate”, a mai declarat Horia Constantinescu.

 Dosar deschis de poliţie după scandalul făcut de soţul şefei OPC Olt

Un dosar a fost deschis de poliţiştii din Olt după ce soţul şefei OPC Olt, Angelica Filotie, l-ar fi agresat pe unul dintre membrii corpului de control al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cosmin Lupu, a declarat că incidentul s-a petrecut, luni după-amiază, chiar în sediul OPC Olt.

Potrivit unor surse, agresorul ar fi soţul şefei OPC Olt, Angelica Filotie, iar victima este un membru al corpului de control al ANPC.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un barbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul București, în timp ce se afla în sediul unei instituții publice, din municipiul Slatina, fi fost agresat fizic (împins) de către o persoană.

De asemenea, persoana i-ar fi smuls și distrus telefonul mobil unui alt bărbat, în vârsta de 50 de ani, aflat în sediul instituției.

Din relatări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, ca fiind un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Slatina.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere, cercetările fiind continuate”, a declarat Cosmin Lupu.

Articole similare

Tragedie pe trecerea de pietoni la Corabia: Femeie de 65 de ani lovită mortal de o mașină

O femeie în vârstă de 65 de ani, din Corabia, a murit în urma unui accident rutier produs...

21 de localități din Olt, incluse într-un amplu program social de 815 milioane de euro

Un amplu program național, derulat de Ministerul Muncii în parteneriat cu Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Plăți...

Nicușor Dan, validat de Curtea Constituțională ca președinte al României

După ce au respins cererea de anulare a alegerilor prezidențiale, judecătorii CCR se pregătesc să valideze rezultatul scrutinului...

Polul suveranist, pe cale de destrămare. Se pregătește un nou partid

Polul suveranist se află într-o situație delicată după înfrângerea lui George Simion în alegerile prezidențiale. În acest context,...