În ce stadiu se află lucrările de reabilitare a aleilor de acces și a parcărilor Spitalului Județean Craiova

Data:

Share post:

Lucrările de reparații și amenajare a aleilor de acces și a parcărilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, demarate la sfârșitul anului trecut, decurg conform graficului stabilit cu constructorii, peste 4.000 de mp, dintr-un total de 6.800 mp, fiind deja asfaltați și marcați corespunzător. 

Potrivit președintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile, din bugetul instituției vor fi alocate fonduri, anul acesta, pentru a finaliza lucrările deja demarate, dar și pentru a permite amenajarea spațiului verde și refacerea gardului ce împrejmuiește curtea spitalului.

„Pe parcursul acestui an, vom aloca fondurile necesare finalizării întregii suprafețe de teren din cadrul incintei spitalului care necesită lucrări de reparații, urmând să demarăm și lucrările pentru amenajarea spațiului verde și refacerea gardului ce împrejmuiește curtea SCJU Craiova. Investiția este realizată în totalitate din bugetul propriu al Consiliului Județean Dolj”, a menționat Cosmin Vasile.

 

Articole similare

„M-am născut a doua oară”. Mărturia emoționantă a unui tânăr din Bârlad salvat de medicii din Slatina după ce a suferit arsuri grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina confirmă încă o dată calitatea actului medical și profesionalismul echipei de la Secția...

Ultimatum de la Guvern pentru „Anghel Saligny”: Primăriile, obligate să achite 20%

Anul 2026 aduce o schimbare fundamentală și extrem de costisitoare în mecanismul de finanțare a proiectelor de infrastructură...

Alertă alimentară în Balș: Salată de icre cu Listeria, retrasă urgent din Kaufland. Nu o consumați!

Lanțul de magazine Kaufland a emis o alertă alimentară urgentă, rechemând de la comercializare un produs popular, din...

O comună din vecinătatea Slatinei se racordează la gaze. S-a semnat contractul de 11 milioane de lei

Comuna Milcov din județul Olt face un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii de utilități. Primarul Marin Dorobanțu a...