Încă doi europarlamentari au fost arestaţi sub acuzaţii de corupţie

Data:

Share post:

Procurorii belgieni l-au arestat vineri pe un eurodeputat şi l-au reţinut pe un altul pentru interogatoriu în legătură cu scandalul de corupţie „bani contra influenţă” care a afectat Parlamentul European la sfârşitul anului trecut, relatează Reuters.

Poliţia financiară italiană, acţionând în numele procurorilor federali belgieni, l-a arestat pe europarlamentarul italian Andrea Cozzolino la o clinică din Napoli, unde acesta îşi făcea un control medical, au declarat pentru Reuters două surse din Partidul Democrat din care face parte Cozzolino.

CITEŞTE ŞI: Jurnalistul Bogdan Socol a decedat la doar 42 de ani

La rândul lor, procurorii belgieni au anunţat că au reţinut un europarlamentar, pe care l-au identificat doar cu iniţialele „M.T.”, dar despre care o sursă apropiată cazului a spus că este belgianul Marc Tarabella.

Celor doi li se ridicase imunitatea parlamentară la începutul acestei luni. Ambii fac parte din grupul socialiştilor şi democraţilor, de centru-stânga

Scandalul „bani contra influenţă” a început în decembrie, când autorităţile belgiene au pus sub acuzare patru persoane având legături cu Parlamentul European pentru acuzaţii potrivit cărora Qatarul, gazda Cupei Mondiale de fotbal, le-a dat bani şi cadouri pentru a influenţa anumite voturi în forul european. Scandalul a primit numele de  „Qatargate”, dar ulterior au apărut informaţii că şi Marocul ar fi implicat.

Prin intermediul avocaţilor lor, Cozzolino şi Tarabella negaseră anterior comiterea de infracţiuni şi au declarat că sunt gata să răspundă la întrebările autorităţilor belgiene. Qatarul a negat, de asemenea, orice comportament ilegal, în timp ce Marocul s-a plâns de „hărţuire judiciară”.

Autorităţile belgiene au percheziţionat vineri locuinţa lui Tarabella din Anthisnes, în estul Belgiei, precum şi Primăria din localitate şi o cutie de valori de la o bancă din oraşul vecin, Liege.

Judecătorul care se ocupă de caz urma să decidă vineri dacă Tarabella va fi pus sub acuzare, au declarat procurorii. Potrivit POLITICO, în cele din urmă şi Tarabella a fost arestat.

Eurodeputata din Grecia Eva Kaili, fostul europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri şi alte două persoane se află, de asemenea, în custodia Belgiei, fiind acuzaţi de corupţie şi spălare de bani în legătură cu presupuse plăţi din Qatar şi Maroc.

Panzeri a fost de acord să colaboreze cu autorităţile belgiene în schimbul unei pedepse reduse. Kaili a negat că ar fi comis vreo infracţiune.

Partenerul lui Kaili, Francesco Giorgi, care se află de asemenea în arest preventiv şi a mărturisit că a luat mită, a declarat că l-a suspectat pe Tarabella că a primit bani din Qatar, potrivit unei surse apropiate anchetei. Avocatul lui Giorgi a refuzat să comenteze.

Avocatul lui Tarabella a declarat că europarlamentarul a vizitat Qatarul de două ori şi a fost complet transparent în legătură cu aceste deplasări al căror accent a fost pe abordarea drepturilor omului, dreptul muncii şi libertatea de exprimare. Europarlamentarul a făcut vizite pe şantierele de construcţii şi în taberele muncitorilor, în condiţiile în care Qatarul era criticat pentru modul în care îi exploata pe lucrătorii imigranţi care construiau infrastructura pentru Cupa Mondială, potrivit news.ro.

 

Articole similare

Accident GRAV în Mehedinţi. O persoană este în stop cardiorespirator

UPDATE: Din nefericire, bărbatul în vârstă de aproximativ 57 de ani a fost declarat decedat. ––– ŞTIREA INIŢIALĂ: Un grav...

Copilul de patru ani din Craiova, găsit mort pe un câmp: Autopsia indică o posibilă agresiune animală

Decesul copilului în vârstă de 4 ani din Craiova, găsit pe un câmp după ce fusese dat dispărut,...

Trafic îngreunat pe DN7: Container desprins de pe o semiremorcă într-o curbă periculoasă

Traficul rutier pe drumul naţional DN7, în localitatea Milcoiu din Vâlcea, este îngreunat din cauza unui container desprins...

Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, audiat la Poliție după un protest AUR

Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, a fost audiat timp de șapte ore la Poliția din...