Incendiu într-o comună din Olt: Două persoane rănite și gospodării afectate

Data:

Share post:

Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un incendiu a cuprins două gospodării din comuna olteană Schitu, sat Lisa.

Pompierii intervin pentru stingerea focului.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere, acționează în comuna Schitu, sat Lisa, pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la două gospodării (o locuință și două anexe gospodărești). În acest moment nu mai există pericol de propagare. La locul evenimentului au fost asistate medical două persoane, una cu atac de panică și una cu arsuri superficiale, care au refuzat transportul la spital. Misiunea este în desfășurare”, transmite ISU Olt.

În urma incendiului au ars, la două gospodăririi învecinate, trei anexe gospodărești, cu suprafața de aproximativ 500 de metri pătrați, acoperișul unei case pe circa 40 de metri pătrați și bunurile dintr-o cameră de locuit.

„Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, transmite ISU.

Articole similare

Pompierii din Olt s-au întrecut la minifotbal. Detaşamentul care s-a impus în competiţia sportivă

Salvatorii olteni s-au întrecut, marţi, la minifotbal, la „Cupa 28 februarie” organizată în Piatra Olt. Potrivit ISU, Competiția a...

Cabinet de pediatrie, deschis într-o comună din apropierea Slatinei. Medicul revine în comunitatea în care a copilărit

Medicul pediatru Adrian Mitrache a deschis un cabinet în comuna Brebeni, oferind consultații gratuite copiilor din localitate și...

Papa Francisc, probleme de sănătate

Papa Francisc, internat cu o infecție severă, își exprimă temeri privind starea sa de sănătate, în timp ce...

Marius Eustaţiu Cumpănaşu, dat dispărut. Familia nu mai ştie nimic de el, de 10 ani

Marius Eustaţiu Cumpănaşu, în vârstă de 48 de ani, din Corabia, judeţul Olt, a fost dat dispărut de...