Joi a fost cea mai călduroasă zi din istorie. Record de caniculă doborât a treia oară în această săptămână

Data:

Share post:

Joi, 6 iulie, omenirea a resimţit cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor meteorologice. Astfel s-au doborând precedentele două recorduri în domeniu, stabilite luni şi marţi, arată datele furnizate de Centrul Naţional din Statele Unite pentru Previziuni de Mediu.

Temperatura medie globală a ajuns joi la valoarea de 17,23 grade Celsius, au precizat reprezentanţii acestei agenţii guvernamentale americane. Noul record de caniculă a fost stabilit după câteva zile marcate de valuri de căldură intensă în Statele Unite şi China.

Un alt val de căldură a ucis peste 100 de oameni în Mexic, iar temperaturile au crescut la nivel global. Joi, Serviciul Copernicus al Uniunii Europene pentru Schimbări Climatice a anunţat că iunie 2023 a fost cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată de meteorologi, doborând precedentul record, din iunie 2019, cu o marjă substanţială. „Astfel de recorduri sunt o consecinţă predictibilă a creşterii temperaturii cauzate pe termen scurt de El Nino, care se adaugă tendinţei de încălzire pe termen lung cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră generate de activităţile umane”, a declarat Robert Rohde, cercetător-şef în ştiinţe climatologice de la ONG-ul Berkeley Earth, pe Twitter.

Mai multe recorduri de caniculă în acest an

Tiparul de manifestare a fenomenului meteorologic El Nino a apărut în acest an, determinând o creştere a temperaturii la suprafaţa apei din regiunile estice şi centrale ale Oceanului Pacific.

După ce precedentul record zilnic de temperatură medie globală (ce data din august 2016) a fost doborât pentru prima dată luni, mai mulţi oameni de ştiinţă au prezis că mai multe recorduri zilnice de căldură vor fi stabilite în acest an. „Aşteptaţi-vă la mai multe zile fierbinţi în viitor”, a declarat Saleemul Huq, directorul Centrului Internaţional pentru Schimbări Climatice şi Dezvoltare din Bangladesh, arată Digi24.

 

Articole similare

Dosar penal pentru un tânăr de 16 ani din Olt, după ce a folosit o pisică vie pentru dresajul câinilor

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din comuna Vădăstriţa, judeţul Olt, este cercetat de poliţişti după ce...

Doliu în județul Olt: A murit Marian Ivan, cel mai longeviv primar al comunei Brebeni

Comunitatea din Brebeni și întreaga administrație locală din județul Olt sunt în doliu. Marian Ivan, cel care a...

Atac sângeros în Caracal: Trei bărbați au intrat peste un tânăr în casă 

Municipiul Caracal a fost scena unui episod de violență extremă în dimineața zilei de 5 martie 2026. Trei...

Val de reangajări forțate la Primăria Slatina: după directorul CSM, și fosta consilieră a primarului câștigă procesul

Încă o angajată a Primăriei Slatina, care a fost dată afară abuziv de actualul primar Mario De Mezzo,...