Klaus Iohannis, despre comasarea alegerilor: Ştiu că există o discuţie în coaliţie, este legitimă. Ar fi bine să se ia o decizie cât se poate de repede

Data:

Share post:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, despre comasarea alegerilor, că ştie că există o discuţie în coaliţie şi este legitimă, fiindcă patru rânduri de alegeri, într-o jumătate de an, este foarte greu de gestionat. El a precizat că ar fi bine să se ia o decizie cât se poate de repede.

”În ce priveşte alegerile, eu ştiu că există o discuţie în coaliţia de guvernare pentru a găsi soluţii. Discuţia este legitimă, fiindcă patru rânduri de alegeri, într-o jumătate de an, practic din iunie până în decembrie, este foarte foarte greu de gestionat, şi atunci, ar fi o soluţie ca anumite alegeri să fie comasate, pentru a avea efectiv mai puţine rânduri de alegeri”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

”Cum va gestiona coaliţia aceste chestiuni, vom vedea, nu este o treaba preşedintelui să se implice în negocierile coaliţiei de guvernare pentru astfel de chestiuni, însă ar fi bine să se ia o decizie cât se poate de repede”, a mai spus şeful statului.

Articole similare

Doliu în județul Olt: A murit Marian Ivan, cel mai longeviv primar al comunei Brebeni

Comunitatea din Brebeni și întreaga administrație locală din județul Olt sunt în doliu. Marian Ivan, cel care a...

Atac sângeros în Caracal: Trei bărbați au intrat peste un tânăr în casă 

Municipiul Caracal a fost scena unui episod de violență extremă în dimineața zilei de 5 martie 2026. Trei...

Val de reangajări forțate la Primăria Slatina: după directorul CSM, și fosta consilieră a primarului câștigă procesul

Încă o angajată a Primăriei Slatina, care a fost dată afară abuziv de actualul primar Mario De Mezzo,...

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...